Coaliţia pentru Familie a solicitat Senatului să organizeze și să patroneze, pe 25 aprilie, un seminar pe tema definirii familiei, având în vedere anvergura dezbaterii privind revizuirea Constituţiei, prin care aceasta ar urma să definească căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie.
Lunea trecută, plenul Camerei Deputaţilor adopta, pe articole, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și femeie. A doua zi, când deputaţii trebuiau să dea votul final în privinţa proiectului, liderul deputaţilor PSD a propus amânarea deciziei, pe motiv că trebuie discutat „un posibil conflict de competenţe între cele două Camere ale Parlamentului”.
Potrivit propunerii sale, traseul legislativ al iniţiativei de revizuire trebuia să înceapă cu dezbaterea în plenul Senatului, deși, „în mod inexplicabil, senatorii au decis ca propunerea legislativă să fie trimisă Camerei Deputaţilor în calitate de primă Cameră”, a spus liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu. Propunerea de amânare a fost votată cu 139 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două abţineri, prin urmare proiectul s-a întors la Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor și Senatului.
Modificarea articolului 48 din Constituţie, în conformitate cu iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, care a strâns anul trecut nu mai puţin de 3 milioane de semnături în favoarea revizuirii definiţiei constituţionale a familiei, a avut un parcurs sinuos. „Ping-pong în Parlament” l-a numit Digi24, care i-a punctat principalele repere cronologice:
23 mai 2016 – iniţiativa cetăţenească este înregistrată la Senat
7 iunie 2016 – proiectul este transmis Curţii Constituţionale
14 octombrie 2016 – Parlamentul ia act de decizia Curţii Constituţionale (nr. 580 din 20 iulie 2016)
17 octombrie 2016 – Biroul Permanent al Senatului trimite proiectul Comisiilor juridică și pentru constituţionalitate
7 noiembrie 2016 – după primirea rapoartelor favorabile cu amendamente, proiectul este înscris pe ordinea de zi a Senatului
6 februarie 2017 – Biroul Permanent decide că nu Senatul trebuie să fie prima Cameră sesizată și că proiectul trebuie transmis Camerei Deputaţilor, idee aprobată și de plen, două zile mai târziu
13 februarie 2017 – Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ia act de desesizarea Senatului și introduce proiectul în procedură (trimitere la comisii)
13 martie 2017 – vine raportul (favorabil, cu amendamente) din partea comisiei sesizate pe fond
27 martie 2017 – proiectul este pus pe ordinea de zi a plenului și este aprobat pe articole
28 martie 2017 – proiectul este retras de la votul final și întors la Birourile Permanente ale celor două Camere pe motiv că nu Camera Deputaţilor, ci Sentul trebuie să fie prima Cameră care dezbate.
Punctul nevralgic
În forma actuală, Constituţia prevede, la articolul 48, alineatul 1, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată cu „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.
La această variantă, în plenul Camerei Deputaţilor s-a auzit la dezbaterea de pe 27 martie un singur amendament – unul care a acceptat clarificarea căsătoriei ca „uniune dintre un bărbat și o femeie”, însă s-a opus formulei cerute în revizuire pe motiv că aceasta ar echivala căsătoria cu familia (fiindcă textul spune că „familia se întemeiază pe căsătoria…”). Deputatul PNL Gabriel Andronache a susţinut că modificarea propusă restrânge drepturile femeii în România și că „a include noţiunea de familie în noţiunea de căsătorie este o greșeală (…) Vă reamintesc că denumirea articolului 48 din Constituţie este «Familia», nu «Căsătoria».” „Definind familia strict bazată pe căsătorie, excluzi protecţia acelor familii care nu sunt aşa, cum ar fi părinţi care îşi cresc singuri copiii, pentru că aşa au ales sau sunt văduvi. Restrângem excesiv definiţia familiei când ştim foarte bine că o normă juridică trebuie să reflecte realitatea socială. Sunt foarte multe familii structurate altfel decât în sensul dat de iniţiativa cetăţenească”, a detaliat Maria Nicoleta Andreescu, președintele Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki. Prin urmare, cu apelul de a proteja drepturile familiale ale familiilor monoparentale sau ale celor formate prin concubinaj, amendamentul solicita separarea instituţiei familiei de instituţia căsătoriei.
O declaraţie publicată de Coaliţia pentru Familie răspundea însă acestei avertizări transmiţând că, potrivit modificării constituţionale propuse, „niciunul dintre drepturile constituţionale deja existente nu va fi anulat și nici nu vor fi create drepturi noi. În plus, alineatul 3 al aceluiași articol 48 din Constituţie – „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie” – rămâne neschimbat. Ca urmare, statul va continua să acorde aceeași ocrotire și aceleași drepturi copiilor crescuţi de un singur părinte sau de ambii părinţi necăsătoriţi, ca și celor crescuţi de ambii părinţi, așa cum o face și în prezent, conform legislaţiei în vigoare.” Și, într-adevăr, Legea 277/2010 este un exemplu în sensul includerii în definiţia familiei a cuplurilor care au copii și care coabitează, precum și a părinţilor care își cresc singuri copiii.
Amendamentul la propunerea de modificare a Constituţiei a fost respins cu o majoritate largă.
Au fost pro și contra revizuirii
Câteva voci reprezentative s-au făcut auzite săptămâna trecută în susţinerea demersului de revizuire. Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat că „faptul că noi omagiem spiritul duios al maternităţii şi cel protector al paternităţii nu este îndreptat împotriva nimănui”. Declaraţia lui Vosganian a avut ecou și în cuvintele deputatului PNL Ben-Oni Ardelean care a reluat tema „luptei împotrivă” declarând că, „în momentul de faţă, nu avem o luptă împotriva cuiva, ci avem un vot pentru o iniţiativă cetăţenească care, iată, s-a dovedit una foarte puternic susţinută”.
Opiniile vehiculate în spaţiul public privitor la revizuirea Constituţiei au apărut ca răspuns la vocile care solicită legalizărea, de o formă sau alta, a uniunilor între parteneri de același sex. Altfel spus, e un fapt cunoscut că iniţiativa, deși nu e îndreptată împotriva cuiva, este totuși împotriva voinţei unora. Mai exact, a voinţei cetăţenilor cu orientare homosexuală de a-și oficializa relaţiile cu partenerii lor de lungă durată pe modelul oficializării căsătoriei.
Deputatul Ardelean a declarat că, în opinia sa, o clarificare a termenilor este necesară și urgentă, în virtutea faptului că acesta „este un moment crucial în care trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Adică suntem sau nu suntem? Ne păstrăm identitatea sau cedăm în faţa presiunilor externe, unele dintre ele care sunt mai vocale vizavi de altele, care sunt mai puţin vocale.” La ce identitate se referă deputatul, o spune chiar el: „98% din populaţia ţării se declară a fi creștină și cred că acest cuvânt al identităţii creștine trebuie să ne definească și pe noi, parlamentarii de toate culorile.” Cât despre „presiunile externe”, deputatul nu a revenit cu detalii, însă a făcut-o colegul său de partid, deputatul Andrei Gheorghe, care a declarat că, „în aceste momente în care familia este tot mai atacată pe toate căile (…) avem nevoie de apărarea ei prin toate pârghiile legislative pe care le avem.” Anterior, Andrei Gheorghe precizase că „relativizarea moralei are drept principal obiectiv relativizarea familiei, iar acest demers presupune apărarea familiei”, cu menţiunea că, „bineînţeles, nu se restrânge absolut niciun drept”.
Inventar de motive
Asigurările oferite de politicienii pro-revizuire nu au reușit însă să atenueze conflictul de opinii iscat în jurul acestui subiect, cu atât mai mult cu cât controversele au pornit cu mult înainte de demararea acţiunii de revizuire a Constituiţiei. Dacă asculţi fiecare parte, ai senzaţia că bătălia a început ieri și că singurele argumente care contează sunt cele recente. Nimic mai fals pentru că, așa cum vom vedea, o punere în perspectivă a acestor evoluţii arată că niciuna dintre părţi nu se implică total transparent în chestiunea privind căsătoria, în general, iar lucrul acesta stânjenește autenticitatea dezbaterii, pe care o și decredibilizează.
Lupta se dă, permanent, pe două fronturi insuficient cunoscute de publicul larg. Coaliţia pentru Familie spune că, în esenţă, se luptă pentru a demonstra superioritatea modelului tradiţional al căminului, alcătuit dintr-un bărbat și o femeie, iar lupta se dă pentru viitorul pe care îl consideră ameninţat de transformările sociale negestionate de lege, concentrându-se mai puţin pe prezentul care deja are și alte coordonate pe lângă cele tradiţionale. Militanţii pro-gay spun în schimb că, în esenţă, se dezbate dacă membrii minorităţii LGBT pot accesa sau nu drepturi care decurg din recunoașterea statutului de „căsătorie” sau „parteneriat civil” a uniunilor de lungă durată între persoane de același sex. Iar lupta merge din aproape în aproape, fără să fie analizate onest consecinţele pe termen lung ale niciuneia dintre variantele dezbătute în prezent.
Dinspre Coaliţie
Coaliţia pentru Familie a iniţiat elaborarea proiectului de revizuire a Constituţiei încă din octombrie 2015, moment din care propunerea legislativă a intrat pe traseul obișnuit al unei astfel de iniţiative – la pachet cu o promovare publică pe măsura celor 3 milioane de semnături pe care a reușit să le strângă.
Activitatea Coaliţiei, așa cum stipulează chiar membrii ei în expunerea de motive la propunerea legislativă, urmărește „mărirea gradului de conștientizare din partea societăţii civile a importanţei pe care încurajarea și protejarea formării de familii sănătoase le vor avea pentru redresarea natalităţii”, obiectiv care este crucial pentru „evitarea iminentului derapaj demografic al României” identificat de Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, în anul 2007. Pe scurt, pe lângă alte obiective subordonate, principalul scop invocat de Coaliţie pentru modificarea Constituţiei este acela de a promova familia heterosexuală, cu scopul menţinerii natalităţii românești la un nivel viabil economic.
În acest scop, susţinătorii iniţiativei au mizat pe două linii de acţiune: cea politică – de modelare legislativă, și cea socială – de modelare a mentalităţii colective, fiecare cu mesaje specifice. Această separare este numai firească: ar fi naiv să așteptăm ca populaţia să reacţioneze empatic la apelurile abstracte din zona politică. Așadar, iniţiativa avea nevoie de mesaje sociale care să poată fi valorificate politic. Însă linia de demarcaţie între cele două tipuri de mesaje s-a dovedit subţire până la dispariţie, astfel că s-a ajuns și la mesaje politice îmbrăcate în haina interesului social.
Pentru a aduna capital de imagine, diverși politicieni au mizat pe activarea populistă a electoratului prin stimularea artificială a mândriei naţionale privind identitatea spirituală a ţării. Unii au recurs la alimentarea sentimentului religios, făcânt apel la restaurarea unei credincioșii cultice, asta în ciuda faptului că statisticile arată, constant de câţiva ani încoace, că românii nu sunt atât de credincioși cum le place să declare la recensăminte.
Teoretic, acest tip de mesaj putea fi colportat în mod legitim doar de biserici, în condiţiile în care România este un stat laic (adică își motivează nereligios deciziile politice, pentru a-i putea reprezenta în mod egal pe toţi cetăţenii, chiar și pe cei de altă religie decât cea majoritară, sau chiar și pe cei fără religie). Interesant însă, Biserica Ortodoxă Română, care susţine modificarea Constituţiei, a accentuat mai mult latura socială a demersului decât au făcut-o mulţi politicieni. „Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de raţiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte ţări europene.”
Dinspre militanţii pentru drepturile LGBT
De partea cealaltă, militanţii pentru drepturile LGBT au reclamat că modificarea Constituţiei nici nu ar fi necesară, în condiţiile în care aceeași lege a Codului Civil stipulează la Art. 277, alineatul (1) că „este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex”. Totuși, tocmai deoarece Constituţia definește momentan căsătoria ca fiind „o uniune între doi soţi”, cuplul Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton au dat în judecată statul român pentru refuzul de recunoaștere a căsătoriei lor oficiate în 2010 la Bruxelles și s-a luat în calcul clarificarea semnificaţiei legale a termenului „soţi”.
Cuplul a cerut Curţii Constituţionale să decidă dacă prevederile din Codul Civil – „(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România“; „(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile“ (art. 277) –, sunt sau nu sunt constituţionale.
Un alt argument cu o anumită influenţă asupra subiectului stă în faptul că, în iulie 2015, o decizie a CEDO stabilea că nerecunoaşterea legală a relaţiei cuplurilor formate din persoane de același sex de către statul italian încalcă articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la viaţă privată și de familie.
Expunerea de motive a Coaliţiei pentru Familie invocă însă „cea mai recentă decizie pronunţată” , potrivit căreia „Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţine în mod explicit că reglementarea și protejarea căsătoriei ca uniune rezervată exclusiv bărbatului și femeii nu reprezintă în sine o încălcare a art. 8 și/sau 12 din Convenţie, în măsura în care și celelalte forme de convieţuire socială se bucură de o recunoaștere și protecţie legislativă și dacă o astfel de protecţie nu afectează un interes public și general al statului respectiv”. Adică un stat poate defini căsătoria ca recunoaștere a uniunii unui cuplu heterosexual, cu condiţia ca alte tipuri de relaţie să fie și ele recunoscute, câtă vreme nu fac rău societăţii. Totuși, și acest argument este dezbătut.
În primul rând, în România nu toate celelalte forme de convieţuire socială sunt recunoscute și protejate legislativ. Căsătoria între persoane de același sex este interzisă, iar parteneriatele civile nu sunt recunoscute. În prezent, conform alineatului (3) din Art. 277 al Legii 287/2009, „parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”. Propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil, înaintată Camerei Deputaţilor în 2015 de către, pe atunci, deputatul Remus Cernea, solicita abrogarea acestui alineat, însă ea a fost respinsă de Senat.
În absenţa unei reglementări a parteneriatelor civile, cuplurile gay care convieţuiesc în relaţii de lungă durată nu beneficiază de niciun drept care ar putea fi legal prevăzut pentru parteneriat. În lipsa unui statut legal împărtășit, cei doi nu au bunuri, cheltuieli, nici datorii comune. Veniturile comune nu sunt luate ca bază de calcul pentru obţinerea unui credit. Dacă unul este spitalizat, celălalt nu este considerat aparţinător. Dacă unul decedează, celălalt nu este considerat moștenitor și nu poate beneficia nici de pensie de urmaș. De aceea, militanţii pentru drepturile persoanelor gay cer îmbunătăţirea legislaţiei anti-discriminare, sperând că aceasta va conduce la o reglementare a relaţiilor homosexuale.
În al doilea rând, CEDO nu a specificat ce tip de protecţie ar afecta interesul public al statului, prin urmare a lăsat la latitudinea guvernelor să evalueze adaptarea legislaţiei la interesul naţional.
Pe unde este ieșirea?
Potrivit legislaţiei române aflate în vigoare, familia are la bază căsătoria. Formula din Constituţie oferă cheia de interpretare a legilor din Codul Civil (vezi Cap. II din Legea 287/2009, începând cu Art. 2.585). Dacă căsătoria în termenii uniunii între parteneri de același sex ar deveni legală , atunci legislaţia civilă privind familia s-ar aplica și cuplurilor homosexuale.
Un aspect legislativ care deranjează în privinţa acestei posibilităţi este eventualitatea ca tuturor cuplurilor gay să le fie permisă adoptarea de copii, așa cum susţin reprezentanţii Bisericii Catolice Române, într-o scrisoare adresată Parlamentului la începutul lunii martie. „În toate ţările în care a fost legalizat «parteneriatul civil» între persoane de același sex, a urmat invariabil și legalizarea «căsătoriei» homosexualilor cu noi revendicări de «drepturi» pentru cupluri de același sex, precum adopţia de copii și reproducerea asistată medical. Vocaţia prooccidentală a naţiunii noastre nu presupune copierea modelelor ideologice distructive”, se arată în scrisoarea semnată de Conferinţa Episcopilor din România.
Susţinătorii cuplurilor homosexuale spun că există studii potrivit cărora copiii crescuţi de cupluri gay beneficiază de o educaţie la fel de sănătoasă ca educaţia primită într-o familie heterosexuală și este o opţiune mai bună decât a crește în sistemul de stat. Tabăra opusă susţine că impactul psiho-emoţional al creșterii într-un cuplu gay poate dezavantaja viitorul acelui copil.
Premisele celor două tabere rămân radical diferite. Militanţii pro-gay văd homosexualitatea ca pe o altă opţiune sexuală, de aceeași calitate cu opţiunea heterosexuală, și de aceea cer ca și căsătoria gay să fie privită la fel cu cea heterosexuală și consideră că reţinerea dreptului la adopţie constituie discriminare. De partea cealaltă, militanţii pro-familie tradiţională resping homosexualitatea ca pe un atac la o valoare fundamentală a societăţii, ca pe o o practică ce periclitează bunăstarea socială, și cer sublinierea modelului tradiţional, pe care îl consideră unicul viabil. Și de aceea caută să împiedice reglementarea acelor relaţii.
Din nefericire, mesajele publice diseminate în mass media par să colecteze predominant luările de poziţie exotice, pe cele ușor de clasat/ironizat/reconfirmat ca prejudecăţi, fără a fi cu adevărat argumentate. Iată de ce un dialog util pe tema revizuirii Constituţiei presupune încercarea fiecărei tabere de a înţelege temerile și așteptările celeilalte. Nu pentru a spera într-un consens iluzoriu, ci pentru a acorda cel puţin respect omului. Poţi să nu fii de acord cu orientarea sexuală a celui de lângă tine, dar respectul trebuie să caracterizeze interacţiunile cu acesta.
Efectele vizibile ale opiniilor care au hrănit sentimentul homofob al românilor trebuie să fie o sursă de preocupare. Asociaţia ACCEPT susţine că, în conformitate cu studiul pe care l-a realizat în martie 2016, nu mai puţin de 25% dintre elevii de liceu consideră că homosexualii și lesbienele sunt niște fiinţe inferioare. Circa 20% dintre liceeni cred că homosexualii și lesbienele nu ar trebui să predea în școli și 50% dintre ei spun că ar fi deranjaţi dacă ar avea un coleg homosexual. Studiul corelează aceste răspunsuri cu altele care dezvăluie violenţa și agresiunile la care sunt supuși liceenii despre care se află că sunt homosexuali. Irina Costache menţionează că violenţa este „de diferite forme, de la violenţă verbală, la faptul că sunt strigaţi în curtea şcolii în diferite feluri, evident într-un mod jignitor, apoi sunt şi cazuri de violenţă fizică (…), de la un pumn primit de la un coleg, până la tras de păr, aşteptat în faţa şcolii şi îmbrâncit”.
Lucrurile ar putea sta altfel dacă, simultan cu demersul de promovare a armoniei familiale, a creșterii natalităţii și a dezvoltării holistice a copiilor, ne-ar preocupa și mentalitatea socială care se formează în prezentul acesta în care dezbatem. Adică, pe lângă a ne preocupa de viitorul societăţii și al identităţii românești, să ne asigurăm că aceia care vor forma acest viitor și această identitate au și își cultivă un respect autentic și o atitudine creștină faţă de omul de lângă ei, indiferent de genul, religia sau orientarea sexuală a acestuia.