Componentele iertării

Pentru că eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. – Ioan 13:15
Dintr-o serie de articole publicate sub titlul „Iertarea: Teorie, cercetare şi practică”, cercetătorii Michael McCullough, Kenneth Pargament şi Clark Thoresen au publicat o carte în care sunt descrise elementele-cheie ale iertării. Acestea sunt:
1. Recunoaşterea prejudiciului – Acesta poate fi fizic, psihic, sexual sau verbal şi poate fi direct (împotriva sinelui) sau indirect (afectează un membru al familiei, un prieten, un semen etc.). Odată cu recunoaşterea daunei produse, trebuie recunoscut şi autorul ei.
2. Angajamentul de a ierta – Odată produsă dauna şi agresorul identificat, cel rănit poate să adopte două atitudini: răzbunare sau iertare. Acesta analizează avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni şi face o alegere.
3. Gândurile şi sentimentele – Experienţa iertării este influenţată de convingerile şi sentimentele noastre. O parte semnificativă a capacităţii de a ierta depinde de puterea de a empatiza cu făptaşul. Admiterea faptului că fiecare dintre noi poate fi ofensat sau poate ofensa face iertarea mai uşoară.
4. Comportamentul – înainte ca iertarea să aibă loc, comportamentul şi cuvintele trebuie să fie în armonie cu deciziile, gândurile şi sentimentele celui în cauză. Având aceste lucruri în minte, se poate spune că cineva este iertat atunci când persoana căreia i-a greşit îşi arată compasiunea prin fapte faţă de agresorul său. Biblia conţine o mulţime de episoade, referiri şi exemple care ilustrează elementele orientative legate de fiecare dintre aceste componente. Fără îndoială, cel mai mare exemplu de iertare este cel oferit de Hristos, care a iertat lumea care L-a dispreţuit, insultat, lovit şi crucificat, în cele din urmă. În prima sa epistolă, apostolul Petru ne încurajează cu următoarele cuvinte: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. «El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.» Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:21-23).
Te încurajăm să meditezi astăzi la exemplul lui Hristos, mai ales la orele anterioare răstignirii. Observă cum a empatizat El cu agresorii Săi, în ciuda gravităţii ruşinii şi durerii pe care aceştia I le-au produs; El a înălţat o rugăciune pentru ei şi a pledat pentru iertarea lor, ceea ce demonstrează cele mai profunde sentimente pe care le-a avut. Adu-ţi aminte exemplul pe care El ni l-a dat, astfel ca şi noi să putem oferi iertare asemenea Lui.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro