Contrar așteptărilor

Domnul este stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu. (2 Samuel 22:3)
După ce s-a uitat peste fișa medicală a soțului meu orb, doctorul a intrat în încăpere și s-a prezentat. L-a privit atent pe soțul meu și, foarte confuz, a spus: „Nu arătați ca o persoană gata să fie internată la azil.” Acest lucru m-a șocat. Medicul a început apoi să îi pună soțului meu o serie de întrebări. După aceea a spus că ar trebui să mai facă câteva analize CT la creier pentru a vedea dacă nu se putea face totuși ceva.
Vreau să înțelegeți că soțul meu a fost dus de urgență cu ambulanța la terapie intensivă, Secția de chirurgie. Neurochirurgul de gardă a intrat în salon și i-a spus soțului meu: „M-am uitat peste radiografiile dumneavoastră. Din cauza vârstei și a altor probleme medicale, îmi este imposibil să vă operez.” Am simțit că doctorul nu a arătat niciun gram de empatie. Am ieșit din salon plângând și întrebându-mă ce urma să facem. I-am spus fiului meu că din acel moment tatăl lui nu mai putea trăi așa!
Fiul meu, încercând să mă mângâie, a spus: „Totul va fi bine. Trebuie doar să ne încredem în Dumnezeu.” Soțul meu a rămas la terapie intensivă timp de trei zile și după aceea a fost transferat pe Secția de neurologie. Eram neliniștită, obosită și confuză. Totuși, în tot acest timp, Dumnezeu avea un plan. Apoi un neurochirurg „înger” a venit în mijlocul nostru. El a spus: „Pur și simplu nu pot să îl las pe soțul dumneavoastră în această condiție când cred că l-aș putea ajuta.” După ce s-a uitat la rezultatele CT mi le-a arătat și mie pe telefonul lui, explicând ce a văzut și ce ar putea face. L-am întrebat dacă le-ar putea explica acest lucru copiilor mei. El a vorbit cu fiii noștri. Ei au înțeles și au fost de acord cu operația. Când chirurgul a început să se pregătească pentru operație, mi-a spus: „Trebuie să aveți credință.” Cine era acest bărbat? De unde venise? Eu și chirurgul ne-am împărtășit câteva versete biblice și am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu. Constant, el încerca să îmi întărească credința. Operația a decurs bine. Neurochirurgul a fost mulțumit de recuperarea soțului meu, deși a trebuit să rămână două săptămâni la recuperare înainte de a se putea întoarce acasă. În total am stat douăzeci și cinci de zile în spital. Când am plecat de acolo, am luat cu noi câteva echipamente medicale pe care le-am folosit doar câteva zile.
Cu inima recunoscătoare, privesc la soțul meu de treizeci și trei de ani, zâmbind, bucurându-mă de recuperarea lui remarcabilă – contrar tuturor așteptărilor. Dumnezeu a fost Stânca noastră, Vindecătorul și Medicul nostru. Dumnezeu știe ce avem nevoie și când avem nevoie chiar înainte de a cere sau gândi.
Elaine J. Johnson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro