Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; Faptele apostolilor 9:15
Convertirea lui Saul din Tars (devenit ulterior Pavel) a fost un eveniment remarcabil în istoria bisericii apostolice. Însă nu este importantă doar pentru că un fost duşman al bisericii a devenit creştin autentic, ci datorită lucrării pe care el avea să o îndeplinească pentru răspândirea Evangheliei. El îi urmărise cu înverşunare pe primii credincioşi şi pagubele pe care ar fi putut să le producă bisericii de curând apărute ar fi fost enorme. El dispunea şi de voinţa, şi de sprijinul oficialităţilor pentru a distruge biserica. Însă, când a fost chemat de Dumnezeu în drumul său spre Damasc, a răspuns cu supunere şi a devenit cel mai mare apostol. „Dintre cei mai aprigi şi mai neobosiţi persecutori ai bisericii lui Hristos s-a ridicat cel mai abil apărător şi cel mai eficient vestitor al Evangheliei.” – Ellen G. White, Sketches from the Life of Paul, p. 9
Măsurile luate până atunci de Pavel pentru prigonirea bisericii primare aveau să-i trezească permanent în suflet simţământul de nevrednicie, dar şi simţământul adânc de recunoştinţă că harul lui Dumnezeu nu a rămas fără rod în cazul lui.
BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Filipeni 2 – Coloseni 4
- Cu privire la cine le spunea Pavel filipenilor: „Uitați-vă bine la…”?
- Cine era/erau „bucuria și cununa” lui Pavel?
- Ce scrie Pavel că i s-a dat „să întregească”?
- Cine se lupta întotdeauna în rugăciune pentru coloseni?
- Ce intenționa Dumnezeu să le arate israeliților, prin prăbușirea zidurilor Ierihonului?
Post-ul Convertirea lui Pavel apare prima dată în Studiu Biblic.