Creator al ființei noastre

Căci în El avem viața, mișcarea și ființa. Faptele 17:28
Ascultă ediția audio aici.
Prin cultivarea pământului, prin îmblânzirea și stăpânirea solului, constant pot fi învățate lecții. Nimeni să nu creadă că un teren sălbatic, nelucrat, va aduce imediat o recoltă. Pentru semănarea seminței este necesară o lucrare de pregătire a solului, care se realizează numai printr-o muncă atentă, serioasă și perseverentă.
Tot așa este și în lucrarea spirituală din inima omului. Cei care doresc să aibă rezultate în urma cultivării pământului trebuie să lucreze având în inimă Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci vor găsi ogorul necultivat al inimii desțelenit de influența Duhul Sfânt, care îl sensibilizează și îl supune. Dacă nu este lucrat din greu, pământul nu va aduce nicio recoltă. Așa este și cu solul inimii. Înainte de a aduce roade spre slava lui Dumnezeu, Duhul Său trebuie să lucreze asupra inimii, să o disciplineze și să o înnobileze.
Nu se pot obține bogățiile pământului dacă acesta este lucrat sporadic. Pământul trebuie îngrijit cu atenție, zi de zi. Trebuie arat des și adânc, cu scopul de a îndepărta buruienile care iau hrana semințelor bune. Așa se pregătesc pentru seceriș cei care ară și seamănă. Nimeni nu trebuie să stea inactiv în mijlocul câmpului, privindu-și cu tristețe speranțele spulberate.
Cei care lucrează pământul, învățând lecțiile spirituale ale naturii, vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Când cultivă pământul, agricultorul cunoaște doar într-o mică măsură comorile care i se vor dezvălui. Deși nu trebuie să disprețuiască învățătura pe care o poate acumula de la cei cu experiență și din informațiile împărtășite de cei luminați, el trebuie să învețe singur anumite lecții. (…) Cultivarea pământului se va dovedi o școală pentru suflet.
Cel care face să răsară firul verde din sămânță, care îngrijește planta zi și noapte și îi dă putere să se dezvolte este chiar Creatorul ființei noastre, Împăratul cerurilor. El manifestă o grijă și un interes mult mai mare față de copiii Săi. În timp ce semănătorul om plantează semințele ca să ne întrețină viața pământească, Semănătorul ceresc va planta în suflet acea sămânță care aduce roade pentru viața veșnică. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 88, 89
Gândesc mai departe
Este solul inimii mele gata să primească sămânța pe care divinul Semănător vrea să o planteze în mine astăzi?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro