Înainte ca să mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta. – Isaia 65:24
Într-o perioadă foarte stresantă din viaţa mea. Dumnezeu mi-a oferit ceea ce am avut nevoie. Ca asistentă, îi promisesem mamei că, atunci când nu va mai putea să aibă grijă de ea, o să am eu grijă de ea. Când a sosit timpul, am renunţat la serviciu şi am îngrijit-o până când a murit. Când mă pregăteam să scot la vânzare casa ei, m-am rugat Domnului să aleagă El un loc de muncă pentru mine, dacă se putea în ramura asistenţei medicale în care lucrasem şi înainte, întrucât aveam nevoie să mă întorc la serviciu. Fusesem moaşă într-un program prin care li se asigură asistenţă şi îndrumare femeilor care devin mame pentru prima oară. Îmi plăcuse tare mult această activitate.
După trei luni, l-am sunat pe coordonatorul de program din Denver şi l-am întrebat dacă există posturi libere în Tennessee sau în Arizona. Programul nu fusese implementat în aceste zone, însă acolo locuiam eu. Mi s-a făcut pielea ca de găină când am primit un mesaj prin care mi se spunea că exista un post în Prescott Valley, Arizona. După telefoanele aferente şi după ce mi-am trimis CV-ul şi am fost chemată la interviu, am fost evaluată în funcţie de experienţa anterioară în program, apoi am fost angajată în această nouă locaţie. Când am aflat că postul fusese pus online pentru prima oară în luna februarie, exact în perioada în care murise mama mea, am ştiut că Dumnezeu avusese grijă de mine înainte să Îl rog. Ce Dumnezeu remarcabil!
Cam în aceeaşi perioadă, aveam probleme şi în căsnicie, care nu ştiam cum se vor termina. M-am mutat singură în Prescott Valley. Mă rugam şi aveam credinţă, însă zilele mele şi acomodarea erau dificile şi dureroase. Într-o zi, mergând cu maşina prin oraş în căutarea unui loc în care să stau, mi-am dat seama că sunt „fericită”. Cum adică fericită? Cu toate câte mi se întâmplă, de ce să mă simt fericită? Apoi mi-am adus aminte versetul: „Roada Duhului […] este: dragostea, bucuria, pacea […]” (Galateni 5:22). Dintr-odată, am ştiut că Dumnezeu mă asigura că El va fi cu mine în acest nou loc. Printre lacrimi, am exclamat: „Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, îţi mulţumesc!” Ce Dumnezeu extraordinar avem!
Au existat multe zile când lacrimile curgeau năvalnic, dar şi zile în care simţeam bucurie şi pace de la Dumnezeu. Am învăţat – şi încă învăţ zi de zi – că „bucuria Domnului va fi tăria” mea (Neemia 8:10). Nu mai ştiu unde am auzit următoarele cuvinte, poate într-un cântec: „Bucuria drumului [pe acest pământ] este credincioşia Domnului.” Da, aşa este, indiferent de sursă.
Eileen Snell