Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor. – Matei 18:3
Nu la mult timp după ce am meditat la acest text în timpul minutelor mele devoţionale, într-o dimineaţă, am învăţat această lecţie de la propriul copil. Într-o zi, în timp ce făceam curat prin casă, m-am hotărât să le dau drumul din colivie, pentru o vreme, celor doi papagali. Cum fac de obicei, i-am lăsat în acea dimineaţă liberi în faţa oglinzii lungi până jos. Dalila, conform propriei rutine, s-a aşezat pe rama oglinzii din partea de jos, uitându-se în oglindă şi cântându-şi singură. Samson, conform propriei rutine, s-a aşezat în partea de sus. Cu pieptul umflat şi cântând din toţi rărunchii, proclamaţia „Uitaţi-vă la mine! Sunt rege!”
Dar, în acea zi, am auzit mai mult decât ciripitul lor plăcut şi obişnuit. Terminându-mi treburile la etaj, am auzit un ţipăt. Câinele dăduse peste papagali şi hotărâse să iasă la picnic. Până am ajuns eu să o smulg din fălcile morţii, Dalila era într-o formă destul de gravă. Penele de pe coadă şi o parte din cele de pe spate nu mai erau. Şi în piept avea o rană aparent fatală. Omeneşte vorbind, pentru biata pasăre nu mai erau speranţe. Şi eu, şi copiii plângeam. Kaylie, fata mea de şapte ani, plângea neîmpăcată. Printre suspine de regret, soţul meu a zis că, din milă, ar trebui să-i curmăm suferinţa papagalului. Atunci a intervenit Kaylie: „Nu, tati, Dumnezeu poate să facă minuni. Ştiu că o să facă o minune, tati! Hai să ne rugăm!” Am îngenuncheat toţi în cerc.
„Tată, ai spus în Cuvântul Tău să devenim ca nişte copilaşi. Cred că ai vrut ca noi să ne încredem în Tine ca aceşti copii. Aşa că ne vom încrede în Tine aşa cum se încrede Kaylie chiar acum. În numele lui Isus,Te rugăm, vindecă această pasăre! Îţi mulţumim deja pentru asta! Amin!”
Apoi am căptuşit o cutie de pantofi pentru suferinda Dalila şi i-am pus apă şi mâncare. Kaylie a zis că pune un băţ peste cutie, în caz că peste noapte Dalila se simte mai bine şi vrea să se ridice pe el.
Am zis în sinea mea: Doamne, chiar că ar fi o mare minune! Dimineaţa următoare, acea minune a devenit realitate. Dalila era pe băţ, rana pe de piept îi era complet închisă, iar spatele, complet vindecat. Dumnezeu ne-a onorat credinţa în acea zi. Depun mărturie că Dumnezeu e încântat să ofere daruri bune copiilor Săi atunci când venim la El în credinţă, având încredere ca un copil.
Va îndeplini ceea ce Îl rogi – conform voinţei Sale. Să ai o zi plină de credinţă!
Vonda Beerman