Crucea demască stăpânirea lui Satana

Devoțional zilnice 26 august 2018

(Hristos) a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. (Coloseni 2:15)

La crucea de pe Golgota, iubirea şi egoismul au stat faţă în faţă. Acolo a avut loc manifestarea lor supremă. Hristos trăise numai pentru a mângâia şi a binecuvânta, iar Satana, punând la cale omorârea Sa, a manifestat răutatea urii sale faţă de Dumnezeu. El a arătat clar că adevăratul scop al răzvrătirii Sale era de a-L detrona pe Dumnezeu şi de a-L nimici pe Acela prin care se manifesta iubirea lui Dumnezeu.

Prin viaţa şi moartea lui Hristos, gândurile oamenilor sunt şi ele scoase la iveală. De la staul până la cruce, viaţa lui Isus a fost o chemare la supunerea eului şi la părtăşie în suferinţă. Ea a dezvăluit intenţiile oamenilor. Isus a venit cu adevărul cerului şi toţi care ascultau de glasul Duhului Sfânt erau atraşi la El. Adoratorii eului aparţineau împărăţiei lui Satana. Prin atitudinea lor faţă de Hristos, toţi aveau să arate de ce parte erau. Şi, în felul acesta, fiecare îşi rosteşte sentinţa singur.

În ziua judecăţii finale, fiecare fiinţă pierdută va înţelege natura propriei respingeri a adevărului. Crucea va fi prezentată şi adevărata ei însemnătate va fi înţeleasă de fiecare minte ce a fost orbită de păcat. În faţa priveliştii de pe Golgota, cu Jertfa ei tainică, păcătoşii vor sta condamnaţi. Se va da la o parte orice scuză mincinoasă. Apostazia oamenilor va apărea în caracterul ei odios. Oamenii vor vedea ce au ales. (…) Când vorfi dezvăluite gândurile tuturor oamenilor, atât cei credincioşi, cât şi cei răzvrătiţi vor afirma împreună: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău?… Pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:3,4). (Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 57-58)

Deşi pământul a fost separat de continentul cerului şi rupt de legătura cu el, Isus l-a legat din nou de sfera slavei. (Signs of the Times, 24 noiembrie 1887)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro