Mulţi n-au văzut niciodată o cucuvea, dar totuşi le detestă. De ce? Aşa, pur şi simplu. Fiindcă sunt păsări de noapte, fiindcă aduc ghinion (cum, nu ştiu nici ei exact, dar aşa spune o lume întreagă), dar şi pentru că… Lista motivelor poate continua dar, de fapt, cei mai mulţi nici nu vor să ştie despre ele mai mult decât ştiu deja, adică foarte puţin – de obicei, nişte superstiţii absurde. Restul e ignoranţă, prejudecată şi îngustime de minte.
În România trăiesc aproximativ 10 specii, de la micuţa ciuvică (Glaucidium passerinum), de mărimea unei mierle, până la buhă. Acestora li se adaugă striga, huhurezii, ciuful, minuniţa, ciuşul, cucuveaua – un întreg alai de prădători nocturni, mari şi mici, rareori văzuţi, uneori auziţi (dar, de obicei, rar recunoscuţi după glas), mereu prezenţi, însă şi activi, unii dintre ei chiar şi în parcurile oraşelor.
Bufniţele sunt într-adevăr păsări aparte, ceea ce explică oarecum teama superstiţioasă a omului în faţa lor. Însăşi înfăţişarea lor e tulburătoare: cine nu se simte impresionat în faţa unor păsări care, în loc să te privească inexpresiv şi câş, strâmbându-şi caraghios capul într-o parte, cum fac păsările care au ochii aşezaţi de o parte şi de alta a capului, te privesc cu faţa îndreptată spre tine. „ca un om”, ţintuindu-te cu o privire uneori severă, alteori parcă încruntată, alteori surprinsă ori gânditoare, ori părând de o suverană nepăsare, ca şi când te-ar dispreţui profund?
În multe culturi, răpitoarele de noapte au o reputaţie proastă, fiind asociate cu boala, moartea şi în general cu întâmplări nefericite. În Africa, în America, în Europa şi în Orientul Mijlociu se întâlnesc aceleaşi conotaţii: funerar, funest, lugubru, semn rău…
Excepţiile de la această viziune sunt puţine: în hinduism, o astfel de pasăre e asociată prosperităţii, norocului, fertilităţii şi generozităţii, iar vechii greci asociau cucuveaua cu înţelepciunea, considerând-o pasărea Atenei (zeiţa înţelepciunii, în panteonul grec). Urmele acestei concepţii mai supravieţuiesc în bufniţa-personaj înţelept, care dă lămuriri şi sfaturi bune, o imagine ce apare mai ales în poveştile şi desenele animate pentru copii.
Romanii, în schimb, dădeau o semnificaţie funerară prezenţei acestor păsări de noapte. Şi, cum romanii şi-au întins influenţa (inclusiv culturală) peste o mare parte a Europei, tot continentul are, până în ziua de azi, o mare problemă cu aceste păsări. Iar această proastă reputaţie le face vulnerabile, ele fiind adesea atacate (sau chiar omorâte) cu pietre şi beţe, chiar şi de către copii.
Aşadar, atunci când vezi o pasăre răpitoare, gândeşte-te mai bine dacă merită o astfel de soartă. Specialiştii ornitologi cunosc importanţa răpitoarelor şi le-au trecut pe toate pe lista animalelor ocrotite din ţara noastră. Alături de ele sunt şi toate reptilele (şerpi, şopârle) sau batracienii (broaştele) şi multe altele despre care ştiai deja.
Oare care este cauza pentru care toate animalele sau plantele de pe aceste liste au ajuns să fie ocrotite? Are omul o contribuţie în acest sens? Dar tu, ai distrus sau rănit vreodată un exemplar din speciile ocrotite? Dacă da, azi ar putea să fi prima zi în care să te căieşti şi să devii un ocrotitor al creaţiei lui Dumnezeu.
Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. (Proverbele 12:10)
Remus Ciutan, Director Exploratori, Conferința Transilvania Sud