Cu o zi mai aproape de Paradis

Devoțional zilnice 23 august 2018

Luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei. – Filipeni 1:27

Pe 15 martie 2013, Duhul Sfânt m-a îndemnat să pun mâna pe telefon şi să-mi sun prietena. Lucram deja de cincisprezece zile la cartea pe care doream s-o scriu – Saints-in-Training. Editorul Penny Estes Wheeler mi-a făcut o mare bucurie când mi-a spus că ar fi încântată să mă ajute cu tot ce poate pentru proiectul acestei cărţi. I-am împărtăşit visul de a concentra ideile mele într-o carte pe care s-o împart creştinilor. I-am menţionat că am simţit că Isus mi-a dat darul de a scrie pentru a-i ajuta pe alţii să vadă că, în ochii Creatorului, suntem cu toţii preţioşi şi iubiţi.

Suntem de fapt cele mai bune prietene de mai bine de douăzeci de ani. Ea mi-a fost mentor, umărul pe care am plâns şi urechea care m-a ascultat atunci când aveam nevoie să mă descarc! A fost aproape de mine şi de familia mea în problema pe care o avem cu Sonny, copilul nostru care suferă de autism. Îmi este ca o mamă şi o adevărată binecuvântare pentru familia bisericii noastre. Se bucură de o carieră frumoasă ca autor şi editor şi, deşi oficial s-a pensionat, încă slujeşte.

Într-o zi, poşeta ei „m-a sunat”. Îmi amintesc că era 4 septembrie 2013, în jurul orei 5:30 după-amiaza. Cu doar o zi înainte îi spusesem cum merge cartea la care lucram. Ea m-a sfătuit cum să îmbunătăţesc structurarea paragrafelor. Lucram la acest lucru când mi-a sunat telefonul. Odată ce ne-am lămurit cine suna pe cine, mi-a spus că cel mai probabil telefonul ei s-a atins de ceva în geantă şi, prin urmare, a fost format numărul meu chiar când ea pleca de la o întâlnire de rugăciune.

Am râs. Ea locuieşte în Maryland, Statele Unite, iar eu locuiesc în Alberta, Canada. „Cred că îngerii noştri păzitori ne-au făcut legătura cu un scop”, i-am spus eu.

După ce ne-am luat la revedere, mi-am plecat capul şi m-am rugat pentru călăuzire cu privire la acel telefon. Apoi mi-a venit în minte imaginea pe care am pus-o la o istorisire a cărei acţiune se petrece în Rusia. Mi-am amintit că, la acel moment, prim-ministrul canadian participa la nişte întâlniri în Rusia. Când am informat-o pe Penny despre acest lucru, ne-am rugat să se facă voia lui Dumnezeu în aceste vremuri tensionate ale istoriei mondiale.

Ce binecuvântare este să te rogi împreună cu un prieten care crede în puterea rugăciunii! Şi fiecare zi în care ne rugăm ne aduce cu o zi mai aproape de Paradis.

Deborah Sanders cu Penny Estes Wheeler

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro