Cum am scăpat ca prin urechile acului

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (Psalmii 34:7)
Cu ani în urmă, aveam mai multe slujbe cu jumătate de normă. Una dintre ele era să calc lenjeria pentru o pensiune care se afla la vreo 8 kilometri de casa mea. Pensiunea urma să treacă la lenjerii din materiale neșifonabile, așa că am terminat ultimul coș de cearșafuri și fețe de pernă pe care aveam să le calc pentru ei și m-am pregătit să îl livrez. Vremea era urâtă și ploioasă, iar drumul era alunecos. Conducând cu atenție în josul dealului, am observat o dubă mare, încercând să mă depășească. Accelera. „Te rog, Doamne, nu!” am strigat, fiindu-mi teamă că mă va lovi din spate. În fața mea era coadă de mașini și mai departe se făceau reparații la drum. Traficul era oprit, așa că nu puteam să ocolesc.
Pentru a nu mă lovi, șoferul a virat cu putere spre dreapta pe o mică porțiune de iarbă. Duba a alunecat o bucată de drum, apoi s-a răsturnat pe partea cu șoferul. Mașinile din fața mea au început să se miște așa că am putut să opresc pe iarbă la o oarecare distanță în urma lui. Pentru că nu aveam un telefon mobil, am fugit din casă în casă, bătând la uși, în speranța că cineva ar fi fost acasă și aș fi putut suna la 112. Aparent, toată lumea era fie la serviciu, fie la școală. M-am văzut nevoită să sun de la pensiune. Am ajuns, am sunat, am fost plătită și apoi am plecat. Pe drum spre casă am văzut că sosiseră o mașină de descarcerare și o ambulanță. Cineva tăia duba pentru a-l scoate pe om. I-am mulțumit lui Dumnezeu că bărbatul primea ajutorul de care avea nevoie, că eu eram întreagă și că mașina mea nu avea nicio zgârietură.
În urmă cu aproape an, mă aflam pe aceeași bucată de drum, conducând spre o înmormântare unde urma să cânt la pian. Spre groaza mea, am văzut o femeie conducând mult prea repede în timp ce lua curba. Mașina ei a scăpat complet de sub control, mergând în toate direcțiile pe banda din mijloc a drumului ca în serpentine! Simțind un impuls puternic de a opri imediat, am făcut lucrul acesta, mi-am pus mașina pe avarii și m-am rugat. Recăpătând în cele din urmă controlul, femeia s-a oprit și a tras pe dreapta la aproximativ 10 metri de locul în care mă aflam eu. Mi‑am continuat drumul, mulțumindu-I lui Dumnezeu că ne-a cruțat pe amândouă și am ajuns la timp la destinație. În cei șaptezeci de ani ai mei, am scăpat de destul de multe ori ca prin urechile acului.
Într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi voi întâlni îngerul păzitor în cer și vom vorbi despre aceste momente de cumpănă și poate despre multe altele de care nu am știut niciodată. Sunt recunoscătoare că Dumnezeu ne-a dat îngeri păzitori. Tu nu?
Bonnie Moyers