Cumpătare, dreptate şi evlavie

Şi ne învaţă să o rupem cu pâgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. -Tit 2:12,13
Încheiem luna şi subiectul dependenţelor cu o nestemată a Scripturilor. În aceste scurte versete, Pavel subliniază că cititorii ar trebui să evite nelegiuirea şi desfrâul lumesc şi prezintă o cale de evitare a unor asemenea tendinţe: viaţa trăită cu moderaţie, corectitudine şi sfinţenie, în speranţa revenirii lui Isus.
Cuvântul grecesc epitomia, din 1 Petru 4:2, apare din nou. Senzualitatea, dorinţele carnale trebuie să fi fost (ca şi astăzi) o problemă importantă pentru primii creştini, din moment ce epitomia şi derivatele sale sunt folosite de peste 50 de ori în Noul Testament. Este interesant de notat că acest concept include sensuri legate de adicţii: dorinţă nestăpânită, nerăbdare, compulsie, lăcomie şi poftă. Acum putem înţelege recomandările apostolului pentru combaterea acestor probleme.
În primul rând, trebuie să trăim cumpătat. Multe din adicţiile moderne au legătură cu supraabundenţa bunurilor de consum. De exemplu, dependenţa de alimente se amplifică odată cu excesul alimentar; dependenţa de internet e des întâlnită când dispozitivele şi conexiunea la internet sunt disponibile oricând şi oriunde. Apostolul ne sfătuieşte să trăim o viaţă simplă chiar dacă ne-am putea permite excesele. Astfel vom fi feriţi de dorinţe de nepotolit.
În al doilea rând, să trăim corect. Manifestarea dreptăţii, echităţii, egalităţii, generozităţii, amabilităţii şi iertării este o parte a eticii creştine care depăşeşte simplele norme sociale obişnuite. Multe declaraţii ale Evangheliei, cum ar fi: „Dacă cineva vrea să-ţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, arată standarde şi conduite care sunt posibile numai prin iubirea lui Isus. Punerea în practică a acestui ghid ne va ţine în siguranţă faţă de păcat şi dependenţe.
În al treilea rând, trebuie să trăim cu evlavie. O viaţă trăită în strânsă relaţie cu Isus, cu rugăciune, cu meditaţie asupra Scripturilor şi cu închinare individuală sau publică, ne va proteja de asemenea de păcat şi de orice formă de dependenţă.
În sfârşit, trebuie să îndeplinim toate cele de mai sus cu speranţă. Speranţa, chiar iară conotaţii religioase, este un factor general de sănătate, aşa cum arată multe studii. Dar, când speranţa are ca obiect „arătarea în slavă a marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos”, acoperirea ei este perfectă. Aceasta este speranţa care ne transformă dorinţa după recompensa vicioasă a dependenţelor într-o perspectivă autentică a ceea ce înseamnă a fi salvat prin harului Domnului Isus Hristos.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro