Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga. (2 Samuel 18:21)
Împăratul David trece prin cea mai mare criză a vieții lui: fiul său Absalom se răscoală împotriva lui, atrăgând de partea sa o bună parte din popor și din sfetnicii tatălui său. El dorește ca să-i ia tatălui său nu doar coroana, ci și viața.
Ca să evite vărsarea de sânge chiar în capitala regatului său, David părăsește Ierusalimul împreună cu ostașii săi viteji și se retrag la Mahanaim, trecând Iordanul în miezul nopții. Înconjurat de trupe nedisciplinate, Absalom și oamenii lui se încurcă prin desișurile și mlaștinile unei păduri, nemaiputând fi coordonați. „Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.” „Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ și catârul care era sub el a trecut înainte” (2 Samuel 18:7,9). Primind această veste, generalul Ioab a înfipt trei săgeți în inima lui Absalom, iar „zece tineri care duceau armele lui Ioab au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât” (v. 15). Generalul a sunat din trâmbiță și lupta s-a încheiat cu victorie deplină.
Ioab îl desemnează pe Cuși: „«Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.» Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga.” Dar un alt sol-alergător, Ahimaaț, fiul preotului Țadoc, îi cere permisiunea generalului Ioab să ducă și el această mare veste. Fiind mai iute de picior, Ahimaaț ajunge primul și îi spune împăratului David că totul „este bine de tot”. Dar la întrebarea despre Absalom, Ahimaaț dă un răspuns ambiguu. „Îndată a sosit Cuși. Și a zis: «Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună. Astăzi, Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.»” La întrebarea despre Absalom, Cuși îi spune adevărul, dar cu menajamente: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu” (v. 21-32).
Și noi suntem chemați să fim soli devotați ai Celui Preaînalt. Te invit să vii cu mine, să fim o echipă de soli-alergători! Să ducem celor din jur vestea bună că războiul Lui este asigurat de biruință, prin jertfa Domnului Hristos. Să le spunem că moartea față de păcat este posibilă în viața fiilor lor și a acelora pentru care lucrează și se roagă. Fie ca între viața noastră și solia pe care o transmitem să fie o perfectă concordanță, spre slava lui Dumnezeu și spre salvarea multor suflete!
Cristian Toma, pastor, Conferința Moldova