Mulţumiţi în orice împrejurări. – 1 Tesaloniceni 5:18, NTR
Ce mizerie! strigă Melissa, o fetiţă din vecini.
„Mizerie” era puţin spus.
– Şi uite! Geamul de la dormitor a căzut cu totul.
Epicentrul cutremurului din 24 august, din Napa, s-a situat la doar trei mile de casa mea. Tablourile spânzurau strâmbe pe perete şi lucrurile din sertarele deschise atârnau pe jumătate în afară. Am început să tremur (aceasta este reacţia organismului la şoc) şi lacrimile au început să mi se prelingă pe obraji, neoprite.
– Ce-o să ne facem? mă întrebă Melissa prinzându-se de mâna mea.
Am rămas încremenită în bucătărie. Îmi dădeam seama cumva vag că trupul şi creierul meu nu reacţionau astfel în primul rând la grămezile de sticlă spartă şi de farfurii fărâmate de pe podea – toate astea nu erau decât nişte obiecte. Reacţionam aşa în faţa ideii că dulcea mea casă, locul în care mă întorsesem din călătorie, nu mai era un loc sigur. Eram martoră la o calamitate.
Încercând să mă adun, mi-am amintit brusc de o cercetare despre modul de funcţionare a creierului: frica şi recunoştinţa nu pot coexista simultan în creier. Bine, mi-am spus eu, iată o ocazie de a pune în practică acest studiu! Am început imediat să-mi exprim mulţumirea. În mod conştient. Şi cu voce tare:
– Sunt recunoscătoare că n-am fost aici în timpul cutremurului şi că n-am găsit o ruină în loc de casă. Sunt recunoscătoare că nimeni nu e rănit. Sunt recunoscătoare că ferestrele pot fi înlocuite. Sunt recunoscătoare…
Melissa mi s-a alăturat:
– Că nu a izbucnit un incendiu, că vin prietenii să ne ajute să facem curat, că n-am scos vasele din maşina de spălat vase, aşa că ne-au mai rămas câteva farfurii şi pahare întregi şi că frigiderul nu s-a deplasat decât trei paşi de la perete şi nu a ajuns în dormitor, zise ea chicotind. Tablourile care au rămas pe perete sunt strâmbe, totuşi, nu foarte strâmbe!
Am izbucnit şi eu în râs, bucurându-mă că profitase de ocazie să folosească un cuvânt nou! Două minute de recunoştinţă. Trecuseră doar 120 de secunde şi deja începusem să mă liniştesc şi să mă concentrez asupra lucrurilor care contau cu adevărat.
– Hei, nu mai tremuri! remarcă Melissa.
– Chiar! am recunoscut eu. Am ales să fiu recunoscătoare şi asta a schimbat totul! – De aceea ne îndeamnă Biblia să fim recunoscători? mă întrebă Melissa.
Am dat din cap aprobator şi mi-am spus în gând: Antidotul pentru frică şi şoc este prezentat clar în Scriptură: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”
Arlene R. Taylor