Cuvântul de apărare al lui Pavel

Studiu majori 19 septembrie 2018

Oaspeţii regali au luat loc în sala de audieri alături de guvernator şi întemniţatul a fost adus în faţa lor pentru a-şi prezenta cuvântul de apărare, în primul rând pentru Agripa, fiindcă Festus îl auzise deja (Faptele 25:8-11).

6. Ce scop urmărește Pavel prin discursul său înaintea lui Agripa?

Faptele 26:1-23
1. Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

Pavel prezintă practic un raport autobiografic, în care îşi istoriseşte viaţa de dinainte şi de după convertire. În privinţa conţinutului, discursul ne aminteşte de cel consemnat în Faptele 22:1-21, ţinut înaintea mulţimii din Ierusalim.

În introducere, el încearcă să câştige bunăvoinţa împăratului. Îşi exprimă recunoştinţa pentru ocazia de a se apăra înaintea lui, mai ales că Agripa era familiarizat cu toate obiceiurile şi problemele legate de religia iudaică şi putea să-l lămurească pe guvernator că acuzaţiile care îi erau aduse erau nefondate şi false.

Cuvântarea lui poate fi împărţită în trei părţi. În partea întâi (Faptele 26:4-11), apostolul vorbeşte despre evlavia lui ca fariseu, bine cunoscută printre contemporanii săi din Ierusalim. Fiind fariseu, el credea în învierea morţilor, lucru esenţial pentru împlinirea speranţei străvechi a lui Israel. Iudeii dădeau dovadă de inconsecvenţă când i se împotriveau, întrucât nu exista în învăţătura aceasta absolut nimic neiudaic. Însă le înţelegea prea bine atitudinea, fiindcă lui însuşi îi venise atât de greu să creadă că Dumnezeu Îl înviase pe Isus, încât îi persecutase pe cei care credeau.

În partea a doua (Vers. 12-18), Pavel arată cum şi-a schimbat concepţia din momentul întâlnirii cu Isus pe drumul spre Damasc şi ce chemare a primit, de a duce Evanghelia la neamuri.

În final, declară că a fost atât de marcat de ceea ce a văzut cu acea ocazie (vers. 19-23), încât se simţea obligat să asculte şi să-şi îndeplinească misiunea din cauza căreia fusese adus la judecată. Adevăratul motiv al arestării sale nu era încălcarea legii iudaice sau profanarea templului, ci mesajul său despre moartea şi învierea lui Isus, care era în deplină armonie cu Scripturile şi le permitea oamenilor de alt neam care credeau să aibă parte egală la mântuire.

Citeşte Faptele 26:18. Potrivit acestui text, ce primesc cei care cred în Hristos? Ai primit şi tu aceste lucruri?

Post-ul Cuvântul de apărare al lui Pavel apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro