Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. – Proverbele 25:11
Ieri mi-a sunat telefonul. Era o colegă care m-a rugat să rescriu un mesaj de mulţumire pentru un interviu. Imediat ce am terminat convorbirea, am primit un e-mail în care cineva mă ruga să corectez o ciornă şi să fac schimbările necesare înainte de a retrimite e-mailul. În această după-amiază voi participa la o întâlnire cu conducerea pentru a vorbi despre îngrijorările exprimate de colegii mei. Deşi nu este în fişa postului meu, adesea sunt rugată să fiu şi eu prezentă când situaţia cere o prezenţă calmă, politicoasă.
Mi-aş dori să pot spune că întotdeauna aplic aceste abilităţi şi în viaţa mea personală, dar nu aşa stau lucrurile. Când ajung acasă, sunt deja sătulă să fiu înţelegătoare şi răbdătoare, iar cei apropiaţi mie adesea au de suferit din cauza cuvintelor mele pripite. Am vorbit fără a gândi mai întâi, i-am rănit pe cei pe care îi iubesc cu cuvintele sau cu tonul meu dur. Adesea îmi doresc să pot retrage cuvintele pe care le-am spus, dar răul a fost făcut deja.
Nu cu mult timp în urmă, l-am rănit pe un bun prieten de-al meu şi, spre ruşinea mea, nu am fost conştientă de modul în care au fost percepute cuvintele mele. Tocmai trecuse prin două experienţe dureroase: prima, pierderea unuia dintre părinţi, şi a doua, trădarea unui prieten apropiat. Răspunsul meu, în loc să îi aducă mângâiere, i-a produs şi mai multă durere.
Această experienţă îmi aminteşte de Iov. Iov suferea fizic, mental şi emoţional. Prietenii lui au venit să îl viziteze, cu siguranţă intenţionând să îi aducă mângâiere şi speranţă. Au stat alături de el şi nu au spus nimic timp de şapte zile, dându-şi seama de cât de profundă era durerea şi suferinţa lui. Dar când, într-un final, au vorbit, cuvintele lor nu au fost înălţătoare pentru el. Cuvintele lor au fost condamnatoare, provocându-i şi mai multă suferinţă.
Mă întreb, oare de câte ori şi cuvintele mele sunt ca cele ale „prietenilor buni” ai lui Iov? Cuvintele mele aduc vindecare, ca o alifie, sau taie, ca ascuţişul unei săbii?
Când va trebui să dau socoteală pentru cuvintele mele, aşa cum se spune în Matei 12:36, voi tremura de frică sau voi sta încrezătoare că cuvintele mele sunt pline de har, asemenea unui fagure, aducând dulceaţă sufletului şi sănătate trupului? Când va veni acea zi, mă rog ca, aşa cum prietenul meu s-a comportat cu mine, şi Dumnezeu să mă ierte pentru cuvintele gurii mele.
Tamara Marquez de Smith