David

Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem. – Psalmii 38:8
David este, fără îndoială, autorul biblic care recurge la cele mai bogate surse lingvistice pentru a exprima atât bucuria şi lauda, cât şi suferinţa mintală, de care el însuşi a fost afectat. Se pare că împăratul David a fost înzestrat cu o înaltă sensibilitate emoţională, ceea ce a făcut ca viaţa lui spirituală să fie vibrantă şi plină de sens. Noi trebuie să fim foarte mulţumitori că beneficiem de o asemenea moştenire preţioasă – psalmii lui David.
Suferinţa patriarhului Iov nu a fost în niciun fel legată de comportamentul lui moral. Dar la David situaţia este alta. În multe ocazii se observă că povara păcatului i-a generat o vinovăţie care, la rândul ei, i-a cauzat durere şi chin. Un exemplu este Psalmul 38. În această operă poetică, scrisă probabil după neascultarea de îndrumări divine, David îşi exprimă durerea, răspândită în trupul, oasele şi capul lui (v. 3, 4). Vorbeşte despre răni purulente şi despre simţământul că e doborât la pământ, umilit, în doliu, slab şi înfrânt (v. 5-8). David nu aşază aceste simptome în zona psihologică, ci le localizează în inimă (v. 8, 10), sediul sentimentelor şi al emoţiilor în limbajul biblic.
În acest psalm, David compară efectul păcatului său cu o povară grea care îl apasă (v. 4). El foloseşte acelaşi cuvânt şi în alte locuri, de exemplu, vorbind despre povara pe care Dumnezeu o poate folosi ca să ne testeze tăria de caracter (Psalmii 66:11) şi, sigur că da, despre povara pe care o putem pune asupra Lui, fiind siguri că el controlează situaţia şi ne asigură susţinerea (Psalmii 55:22).
Se povesteşte că, pe un drum pustiu şi izolat, câteva femei de la ţară îşi purtau greutăţile pe capete, umeri şi spate. A venit un camion care mergea în aceeaşi direcţie cu femeile. Cum avea destul spaţiu ca să ia femeile, şoferul a hotărât să le invite să urce în vehicul ca să le facă drumul mai uşor. Când s-au pus în mişcare şi s-a uitat să vadă dacă toate lucrurile erau în ordine, şoferul a observat că, deşi femeile se aşezaseră, continuau să-şi poarte poverile. Le-a întrebat imediat de ce, iar ele i-au răspuns imediat: „Paceţi deja destule lucruri pentru noi şi nu e corect să vă lăsăm să ne purtaţi şi greutăţile.”
Câteodată avem şi noi aceeaşi atitudine faţă de Domnul: nu ne mărturisim păcatul, aşa cum a făcut David în acest psalm (v. 18), şi nu acceptăm invitaţia Sa: „încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului” (Psalmii 55:22; Matei 11:28,29).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro