De la bocet la bucurie

Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans, mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie, pentru ca sufletul meu să cânte spre lauda Ta şi să nu tacă. – Psalmii 30:11,12, NTR
Sfânta Scriptură menţionează cuvântul „dans” de peste 20 de ori. Câteodată s-a dovedit o activitate deplorabilă, alteori a fost o manifestare a bucuriei şi celebrării, iar în alte ocazii, o formă de închinare. De exemplu, la una dintre extreme, îi vedem pe israeliţi dansând în jurul viţelului de aur, ceea ce era un act idolatru şi condamnabil (Exodul 32:19). Fiica Irodiadei a dansat pentru plăcerea senzuală a lui Irod şi a oaspeţilor săi (Matei 14:6), care era o activitate respinsă de Dumnezeu. De cealaltă parte, reţinem dansul şi gesturile de adoraţie precum cele ale lui Aaron şi Miriam, sora lui, care au dansat împreună cu mulţimea femeilor pentru a da slavă lui Dumnezeu după trecerea Mării Roşii (Exodul 15:20). Tatăl din parabola fiului risipitor a organizat o „recepţie de întoarcere acasă” pentru fiul lui, cu muzică şi dansuri (Luca 15:23-25), iar psalmistul şi profetul Ieremia vorbesc despre închinarea la Dumnezeu prin dans, timpane, tobe, tamburine, harpă, instrumente cu coarde şi caval (Psalmii 149:3; 150:4; Ieremia 31:4).
Textul de astăzi arată că dansul era o manifestare a bucuriei interioare care erupea într-o manifestare fizică. Totuşi, dansurile moderne de astăzi nu denotă bucurie, ci senzualitate, aşa că urmaşul lui Hristos ar trebui să evite acest tip de activitate.
Adevărata transformare a bocetului în bucurie are loc prin influenţa Duhului Sfânt. Această veselie nu depinde de împrejurări speciale, aşa cum putem vedea la primii creştini, care au dat dovadă de bucurie în ciuda persecuţiilor brutale. O putem vedea când „toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă” (Faptele 2:46); o mai putem vedea la neevreii din Antiohia, care erau bucuroşi în mijlocul discriminării (Faptele 13:48), sau la temnicerul din Filipi, care „s-a bucurat cu toată casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu” (Faptele 16:34) în vremuri când viaţa tuturor era în pericol.
Versetul de astăzi foloseşte contrastul dintre bocet şi dans şi îl indică în mod clar pe Dumnezeu ca agentul transformator al tânguirii în bucurie. Da, Dumnezeu poate şi vrea să ne ia tristeţea, descurajarea şi amărăciunea, ca noi să ne putem bucura de viaţă şi să fim pregătiţi să-L primim cu bucurie. Domnul ne va binecuvânta dacă îi dăm voie, ca să putem spune în cele din urmă ca psalmistul: „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele!” (Psalmii 57:7).