Decarul cel mai prețios

Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine. 1 Cronici 28:9
Există o tradiție în lumea fotbalului – căpitanul sau cel mai bine cotat jucător din echipă primește tricoul cu numărul zece. Dacă valoarea lui se confirmă, se întâmplă ca și la schimbarea echipei să obțină același număr de tricou. Decarul echipei atrage privirile, chiar și pe cele ale neavizaților, care își spun: „Dacă este numărul zece, înseamnă că e bun.”
Chiar și în zilele lui mai puțin reușite, decarul este decar. Spectatorii, galeria cred în el, îi strigă numele, îl aclamă la fiecare fază. În vestiar, este un personaj respectat, nu se fac glume pe seama lui și nu este tratat oricum. Chiar și antrenorii țin foarte mult cont de acești sportivi-vedetă.
Unul dintre cei mai modești români din lumea fotbalului a purtat mereu numărul zece pe tricou. Gică Hagi este cel mai valoros decar al României.
În toate timpurile și în toate popoarele au fost „decari” de care societatea, biserica, inclusiv împărații, au ținut cont.
Pe vremea războiului pornit de Absalom împotriva lui David, au fost doi decari în tabere diferite: unul se numea Ahitofel, și era în tabăra răzvrătitului Absalom, și celălalt era Hușai Architul, de partea lui David. La o confruntare între sfaturile oferite de cei doi sfetnici respectați și recunoscuți, Absalom a preferat să asculte de propunerea lui Hușai. Văzând că ideile lui nu au fost prețuite și sfatul său, ignorat, Ahitofel a plecat acasă și s-a spânzurat. Nu a suportat să conteze mai puțin decât altcineva. Orgoliul lui a fost lezat, iar el nu a putut gestiona dezamăgirea și a cedat psihic.
De multe ori, chiar persoane foarte credincioase, eroi ai credinței, s-au confruntat cu importanța pe care credeau că o merită și raportarea celor din jur, după părerea lor neadecvată. Pentru unii oameni, statutul de VIP a fost imposibil de controlat și au ales pierderea de dragul imaginii lor de sine.
De gândit astăzi:
Creștinul autentic este ca apa; coboară atât de jos cât este posibil, și printre pietre mari, dar și printre firele de nisip. Cu toate acestea, el nu consideră o mare tragedie sau o pierdere, ci dimpotrivă. Fiul lui Dumnezeu nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a smerit. Dar Lucifer, o creatură, nu a suportat să aibă alt statut decât de vedetă și a pierdut tot.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro