Decimarea

Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi. Ioan 8:36
Expresia ce are la bază verbul „a decima” descrie un proces de distrugere a unei mulțimi, umane sau din natură, într-un ritm foarte alert și afectând la un moment dat un număr foarte mare, de ordinul zecilor. Este un fel de ucidere, desființare în masă. Acest lucru se întâmplă acolo unde individul nu contează, ci face parte dintr-o gloată. În istoria biblică au fost cazuri de decimare cumplite. Saul, în furia lui împotriva lui David, a trecut prin sabie cetatea preoțească Nod; Irod, în disperarea că își va pierde tronul, a ucis mii de copii într-o singură noapte, încercând să-L omoare pe pruncul Isus.
Acest tip de acțiuni trădează disperarea, nebunia și răutatea cuiva. Trebuie să urăști sau să te temi exagerat de mult pentru a pierde controlul minții și al inimii în asemenea măsură încât, pentru a elimina un motiv de emoție, să devalorizezi și să sacrifici atâtea vieți. De obicei, ura este cea care produce asemenea anomalii. Ceea ce cunoaștem cu numele de Holocaust este unul dintre cele mai grăitoare exemple. Un popor întreg trebuia să dispară pentru că cineva îi ura de moarte. Acest lucru nu are nicio legătură cu Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu rezolvă lucrurile sacrificându-Se pe Sine, Satana le rezolvă sacrificându-i pe ceilalți.
Simțim și noi uneori emoții puternice de invidie, ură, mânie. Am fi roboți dacă nu am simți astfel de lucruri. Important este însă faptul că noi am fost dotați cu autocontrol și rațiune. Dar, pe lângă orice alte mecanisme, ceea ce ar trebui să ne ferească de a face greșeli împotriva cuiva este modelul Mântuitorului: o problemă se rezolvă dacă ești gata să te sacrifici pentru cel ce îți creează problema. Nu există o metodă mai bună. Evident că pare cea mai grea, dar în realitate este singura care stinge orice conflict definitiv.
De gândit astăzi:
Când îți vine gândul răzbunării și simți că vrei să desființezi pe cineva, cere-I lui Dumnezeu puterea de a iubi și privește la persoana care ți-a pricinuit durerea ca la cineva pe care ai vrea să-l salvezi; vei simți că nu merită să faci vreun rău și că acea persoană este în realitate victima celui rău.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro