Discuția de la prânz

Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)
Ne-am așezat sub copacul de mango așa cum este obiceiul pentru timpul nostru de „pauză”. În mai 2018 ne aflam într-o nouă tură clinică la asistență medicală. Pe măsură ce am început să ne cunoaștem, eu și studentele mele am descoperit informații plăcute unele despre celelalte. O studentă a spus: „Doamna profesoară, eu am trei băieți. Unul dintre ei cântă.”
„Serios? Se poate să îl aud și eu?” am întrebat-o.
„Da, sigur. L-am înregistrat pe telefon când cânta”, a răspuns ea. Am fost foarte uimită de înregistrarea video a acestui tânăr de șaisprezece ani. Am profitat de ocazie și am întrebat-o: „Crezi că ar vrea să vină să cânte și la biserica mea?”
„Desigur, va veni, doamna profesoară”, a fost răspunsul ei. „Doar să îmi spuneți data și eu verific dacă este disponibil. Duminica el cântă la biserica noastră, pe lângă concerte, repetiții, lecții de pian și temele obișnuite de la școală. Îi place să cânte.” L-am informat și pe responsabilul cu muzica de la biserică. Studenta mea i-a spus fiului ei de noua ocazie ivită. După aceea, împreună am stabilit data. Ca fapt divers, am întrebat: „Va cânta vocal, va cânta la un instrument sau va cânta cu vocea și se va acompania?”
Ea a spus: „Îl voi ruga pe prietenul lui cel mai bun să îl acompanieze la pian.” Așa că, Sabatul din 16 iunie 2018 a fost unul de neuitat pentru mine – Sabat în care tânărul muzician a cântat doar cu vocea, fără microfon. Celor din sală le-a plăcut foarte mult cântecul lui. Și instrumentul muzical ne-a „vorbit”, în timp ce degetele pianistului de optsprezece ani dansau pe clapele albe și negre ale pianului. Ce interpretare a celor doi tineri!
Mama solistului s-a întors și Sabatul următor, pentru a ajuta la distribuirea pachetelor pentru cei fără adăpost. Acești doi tineri muzicieni de talie mondială vor face parte acum din programul nostru de sfârșit de an. Mama și-a exprimat aprecierea pentru activitățile și serviciile de închinare din Sabat.
Isus este la fiecare masă cu tine. El cântă cu vocea și la instrumente; El folosește pe oricine. Calitățile sonice ale vocii și ale pianului vor atrage bărbați și femei să Îl cunoască pe Împăratul nostru care Se întoarce curând.
Vei folosi fiecare ocazie de a-L prezenta pe Isus?
Pauline A. Dwyer-Kerr

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro