Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ti urechea spre mine când strig! Ascultă-mă degrabă! – Psalmii 102:1,2
În cei douăzeci şi trei de ani de când sunt creştină am învăţat că, în toate încercările şi greutăţile, devenim puternice când ne bazăm total pe Dumnezeu, Acela care nu greşeşte niciodată.
La momentul când am primit cererea de divorţ, nu aveam serviciu, aveam doi copii mici de crescut şi depindeam de sistemul juridic pentru soluţionarea problemelor civile şi financiare. Îmi venea să renunţ, dar un glas interior mă îndemna: „Curaj! Eu sunt cu tine.” Umplută de putere divină, am ridicat capul sus şi am plecat în căutarea împlinirii visurilor mele.
Într-o dimineaţă însă, deşi găsisem undeva de lucru cu ziua, am primit ordin de evacuare din cauza unei restanţe la plata chiriei. M-am prăbuşit şi am strigat la Domnul să mă ajute. În scurt timp – chiar în dimineaţa aceea, vecinul nostru, care se muta în capitală, ne-a oferit casa lui, cu condiţia să avem grijă de ea. Dumnezeu ne oferise o locuinţă de 360 mp! I-am mulţumit Domnului, dar I-am reamintit că nu mai aveam nimic de mâncare în cămară. În clipa în care am terminat rugăciunea, o soră scumpă a ciocănit la uşă.
– Eram la piaţă şi am auzit un glas care mi-a spus: „Du cumpărăturile acasă la Rosana, fiindcă nu mai are nimic de mâncare.”
Ne-a oferit atât de multe alimente, încât n-am putut să le depozitez pe toate în dulap. Domnul fie slăvit!
Cu timpul, mi-am găsit un loc bun de muncă. După moartea tatălui meu, mama a venit să locuiască la mine şi am decis să cumpărăm o bucată de teren pe care să construim o căsuţă. Mama a plătit acontul pentru teren din economiile ei. Eu am plătit lucrările de construcţie din banii pe care mi-i datora fostul meu soţ. Am ridicat casa, dar nu am terminat-o. Am strigat din nou la Domnul. După câteva zile, fratele meu m-a sunat şi mi-a spus:
– Surioară, am auzit că n-ai cu ce să termini de construit casa. Te ajut eu. Inima mea s-a umplut de recunoştinţă. Dumnezeu nu se joacă cu rugăciunea. El o ia în serios!
Să ne punem încrederea în El, şi El va face restul. Să îmbinăm credinţa cu efortul. Şi, mai presus de toate, să contăm pe ajutorul Său, cu convingerea că, prin ruterea Sa, vom depăşi orice nevoie şi încercare.
Dumnezeu este credincios. Întăreşte-te şi adu-ţi aminte că Dumnezeu îţi şopteşte la ureche în fiecare zi: „Curaj! Eu sunt cu tine!”
Rosana Nieton Andrade