Domnul îți va călăuzi pașii

Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. (Proverbele 3:6)
După pensionare, am vrut să fiu implicată în răspândirea Evangheliei. Nepoata mea cea mai mare, asistentă medicală, mi-a spus să fac voluntariat la spitalul local. Călăuzită de Duhul Sfânt, am hotărât să mă înscriu ca însoțitoare pentru pacienți. Programul își propune să ajute pacienții cu risc de a cădea sau care au nevoie de încurajare. În timpul devoționalelor de dimineață, de obicei Îi ceream Domnului să mă călăuzească la persoana care avea nevoie să audă de dragostea lui Isus.
Într-o zi, am fost trimisă la o pacientă care părea că nu dorește vizitatori. M-am prezentat, dar ea m-a ignorat. Totuși a trebuit să stau în camera ei trei ore. Duhul Sfânt m-a inspirat să cânt. Am întrebat-o dacă o deranja acest lucru. Nu mi-a răspuns. Am fost puțin descurajată, dar am cântat și am cititul Psalmii 23 și 91. Înainte de a pleca, i-am spus că Isus o iubește.
Tura următoare, asistenta medicală m-a condus la aceeași pacientă. Când am intrat în salon, am zărit o umbră de zâmbet. Am salutat-o și i-am spus că Isus o iubește. Din nou am întrebat-o dacă o deranja cântatul meu. A privit în sus, iar eu am început să cânt. Am întrebat-o care era partea ei preferată din Biblie și răspunsul ei a fost: „Psalmii.” Duhul Sfânt m-a inspirat să îi povestesc despre personajul meu preferat din Biblie, Daniel. Plină de însuflețire, i-am povestit pe scurt despre Daniel în Babilon. A fost foarte captivată de povestire.
La vizita următoare, s-a întors în „dulapul ei mintal”: nu vorbea, nu reacționa. Am cântat și am citit din psalmi. I-am spus că Isus o iubește și că, la rândul meu, o iubesc. Atunci când m-am întors a fost foarte bucuroasă și mi-a povestit despre familia ei. Am aflat că ea și soțul meu lucraseră împreună. Mi-a vorbit trei ore cât am stat acolo. Atunci nu am știut de ce asistenta mă tot trimitea în salonul ei. Mai târziu am aflat că această doamnă mă cerea special pe mine. După aceea, starea ei s-a îmbunătățit vizibil. M-a făcut să îi promit că vom păstra legătura și după externare, și așa am făcut. Ea spune că Dumnezeu a trimis un înger să o scoată din starea profundă de depresie în care era.
A prezenta Evanghelia lui Isus poate lua multe forme atunci când nu ai instruirea sau aptitudinile unui predicator sau ale unui lucrător biblic; totuși, Domnul va așeza în calea noastră oameni care au nevoie să audă despre El. Mă simt smerită că El m-a folosit.
Flore Aubry-Hamilton

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro