Douăsprezece coșuri cu firimituri

Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu: cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Ioan 16:24
A fost cândva o minune: câteva mii de oameni au fost hrăniți din cinci pâini și doi pești. Mântuitorul a înmulțit hrana și au mâncat cu toții, apoi, după ce mulțimea de oameni s-a săturat, s-au strâns douăsprezece coșuri de firimituri (Matei 14:20). Cred că ești de acord că, din moment ce a putut înmulți pâinile, putea fie să facă în așa fel încât să nu rămână nimic, fie putea să facă mult mai mult decât douăsprezece coșuri. Dar numărul simbolic doisprezece este dovada faptului că la Dumnezeu nu este nimic la voia întâmplării; El are în planurile Lui un loc și pentru ceea ce rămâne. Chiar și surplusul sau aparenta risipă înseamnă ceva în acțiunile Sale. Putea să le lase risipite, dar mai era încă o lecție: totul este măsurat și totul valorează, chiar și atunci când nu te costă nimic. Noi suntem tentați să risipim atunci când primim ceva fără să facem efort. Când nu plătim pentru lucruri și binecuvântări, consumăm fără măsură și nu ne mai gândim la ceilalți. Strângând firimiturile, Mântuitorul a vrut să ne spună că El prețuiește fiecare detaliu și nu consideră ca „un lucru de apucat” nimic din ceea ce se întâmplă. Pentru El, și firul de păr, și firul de praf, și fulgul de zăpadă, toate sunt o investiție, totul este cunoscut, cântărit, numărat. Este una dintre cele mai profunde lecții: Dumnezeu ar putea oricând să facă o altă stea, o altă planetă, alți oameni și așa mai departe. Dar El a preferat să moară pentru a ne salva pe noi; putea să ne înlocuiască cu o variantă upgradată, dar ne-a vrut pe noi. El declară: „Ai preț în ochii Mei, dau popoare pentru viața ta.” Ce gând mai liniștitor și mai înălțător decât acesta! Să știm că nu suntem o piesă ce poate fi înlocuită sau un personaj ce poate să lipsească din operă. De la copilul cel mai mic și până la cel mai în vârstă bunic, suntem în palma Lui ca o comoară.
De gândit astăzi:
Dacă pentru Creatorul nostru suntem atât de prețioși încât nu ne risipește și nu ne aruncă la gunoi, de ce noi ne autodiscredităm și ne desconsiderăm de atâtea ori? Nu crezi că ar trebui să privim mai mult la noi prin ochii Celui ce a murit pe cruce pentru că ne consideră unici și neprețuiți?