Păcatul a creat o prăpastie uriaşă între omenire şi Dumnezeu. Dacă nu se găsea cineva care să o acopere, omenirea era sortită pieirii. Iar rezolvarea problemei păcatului şi repunerea omenirii căzute în legătură cu Dumnezeul cel drept şi sfânt păreau extrem de dificile. Cineva etern şi divin ca Dumnezeu Însuşi trebuia să devină om şi, în natura umană, să Se ofere ca jertfă pentru păcatele noastre.
2. Ce ne spun textele din Ioan 1:1-3,14 şi Filipeni 2:5-8 despre Isus?
Ioan 1:1-3,14
1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.Filipeni 2:5-8
5. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus:
6. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7. ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
Hristos era etern şi nu depindea de nimeni şi de nimic ca să existe. El era Dumnezeu – nu părea doar a fi Dumnezeu. Natura Lui era de esenţă divină şi eternă. Isus Şi-a păstrat divinitatea, dar S-a făcut fiinţă umană ca să păzească Legea în corp omenesc şi să moară ca Înlocuitor pentru toţi călcătorii Legii, adică pentru fiecare dintre noi (Romani 3:23).
Hristos S-a făcut om şi nu a avut niciun privilegiu în plus faţă de ceilalţi oameni. El a păzit Legea lui Dumnezeu, dar nu pentru că El era și Dumnezeu, şi om, ci prin dependenţa Sa totală de puterea Tatălui, putere care stă şi la dispoziţia noastră.
El a fost Dumnezeu deplin şi om deplin. Aceasta înseamnă că Acela care „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3) a fost şi „pruncul culcat în iesle” (Luca 2:16). Înseamnă că Acela care „este mai înainte de toate lucrurile” şi prin care „se ţin toate lucrurile” (Coloseni 1:17) a fost şi copilul care „creştea în înţelepciune, în statură” (Luca 2:52). Înseamnă că Acela despre care se spune că „nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3) a fost şi Cel omorât prin atârnarea pe lemn (Faptele 5:30).
Dacă toate acestea ne vorbesc despre dragostea Lui pentru noi şi dacă dragostea Lui este o manifestare a iubirii Tatălui, atunci avem nenumărate motive să fim bucuroşi şi recunoscători!
Citeşte Romani 8:38,39. Ce argumente ne oferă textele studiate astăzi ca să credem declaraţia lui Pavel de aici?
Romani 8:38-39
38. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39. nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Post-ul Dragostea lui Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.