Dumnezeu are simțul umorului!

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! (Isaia 65:24)
Ceasul a sunat la 17:30, ca de obicei. Lucrasem ultimele două nopți de la 19:00 la 7:00 dimineața, ca asistentă la Unitatea de neurochirurgie. Noaptea care urma avea să fie ultima mea noapte de serviciu din acea săptămână. Eram epuizată, având în vedere că stătusem numai în picioare în ultimele două nopți.
În timp ce mă îmbrăcam să mă duc la serviciu, Îi reproșam lui Dumnezeu: Doamne, sunt atât de obosită, încât simt că m-ai părăsit. Doar o noapte aș vrea să am pacienți care să nu aibă atât de multe nevoi. Am terminat să mă îmbrac și am îngenuncheat lângă pat, rugându-mă ca Dumnezeu să mă călăuzească în timp ce îi îngrijeam pe copiii Lui pe timpul nopții. Am încredințat totul voii și slavei Sale!
Am condus în liniște spre muncă, fără muzică sau radio. Liniștea mi-a calmat trupul obosit și mi-a înălțat gândurile spre Dumnezeu. Îi puteam simți prezența.
În sala de conferințe a unității, mi-am preluat sarcinile de tură, care includeau trei pacienți noi. Doamne, nu în seara asta!
Am întrebat-o pe asistenta-șefă:
De ce am primit pacienți noi, de vreme ce aceasta este a treia mea noapte la rând?
O, a spus ea. Nu am știut că ai fost aici noaptea trecută (aceasta fiind prima ei noapte). Pot să verific să văd de ce asistenta-șefă de pe tura de zi ți-a schimbat sarcinile.
I-am spus să nu se deranjeze, de vreme ce sarcinile fuseseră deja distribuite. La sfârșitul întâlnirii, mi s-a cerut să mă rog. Suspinând, am făcut-o.
Noaptea a trecut cu bine. Pacienții mei au dormit toată noaptea! Nu m-au chemat nici măcar o dată. La sfârșitul turei mă simțeam atât de odihnită, încât mai puteam lucra alte douăsprezece ore!
M-am bucurat că Domnul răspunsese rugăciunii mele chiar înainte ca eu să o fi înălțat. Vedeți, eu mă rugasem după ce a sunat alarma la 17:30, dar sarcinile mele fuseseră deja stabilite la ora 17:00.
Lui Dumnezeu Îi pasă! Să Îl căutăm întotdeauna!
Jannet Maurine Myrie