„Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare: și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” Matei 6,26
Când spun explorator, mintea, imediat îmi fuge spre tabere, focuri de tabere, excursii, trasee, prieteni și desigur, careurile de la începutul și sfârșitul zilei.
Acum mă întorc puțin în timp ca să îți dezvălui una dintre trăirile mele frumoase ca și explorator.
Eram într-o tabără de vară împreună cu verișorii mei. Gary Johnson era și el alături de noi. Și cum în fiecare tabără sunt organizate tot felul de ateliere și atunci s-a întâmplat la fel, iar Gary a susținut și el un atelier despre…frunze. La prima vedere nu pare prea interesant și așa am gândit și eu, inițial. „Hmm..ce poate fi așa interesant la niște frunze?!” Dar în ciuda acestui gând, m-am hotărât, până la urmă, să mă duc.
Știai că.. frunzulițele de brad au mai puțin de 3 cm lungime și sunt fixate pe ramuri pe același plan, spre deosebire de frunzele de molid ce pot depăși lungimea de 3 cm și acele sunt dispuse de jur-împrejurul ramurii. În plus, și asta mi se pare tare interesant, frunzele de brad nu înțeapă, dar cele de molid, da.
Am descoperit cum două frunze, aparent asemănătoare, sunt atât de diferite și cum câteva aspecte mărunte pot determina cărui copac îi aparține. Și ceea ce am descoperit atunci, sunt sigură, că este doar o mică parte.
Dragul meu explorator, am convingerea că deja știi cât de minunată este natura pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. Și cât de multe alte lucruri extraordinare așteaptă să fie descoperite.
Dar o idee pe care mi-aș dori să o porți în gând este aceea că ești iubit și prețuit de Tatăl tău Ceresc.
Dumnezeu, atunci când a creat frunzele, a oferit o așa atenție, atenție ce poate fi observată cu ușurință prin detaliile prezente. Și dacă unei neînsemnate frunze i s-a oferit o așa importanță, să fii sigur că ție ți-a dat mult mai multă valoare.
Domnul Isus te prețuiește enorm de mult, încât a dat tot ce avea pentru a te salva, și dorește să te bucuri de darul de a fi diferit.
Diferențele ne fac unici și speciali.
Laura Elisa Delcea, – Conferința Oltenia