Etică evanghelistică

Devoțional zilnice 29 iunie 2018

„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” – Faptele apostolilor 26:29

Lucrarea misionară este pulsul bisericii şi chiar motivul existenţei sale.

Dar până în ce punct putem evangheliza oamenii fără a trece peste libertatea lor religioasă?

Această întrebare crucială este discutată pe scurt în documentul „Declaraţie oficială despre libertate religioasă, evanghelizare şi prozelitism”, publicat în cadrul Sesiunii generale a Conferinţei Generale din Toronto, Canada, deschisă pe 29 iunie 2000. În acel document se recunoaşte că „libertatea religioasă este un drept de bază al omului,” sugerând că nicio metodă constrângătoare de evanghelizare nu ar trebui folosită. Adventiştii de ziua a şaptea cred că „credinţa şi religia sunt cel mai bine mărturisite când convingerile sunt manifestate şi învăţate cu smerenie şi respect şi mărturia transpusă în viaţa cuiva este în armonie cu mesajul proclamat, conducând la o acceptare liberă şi plină de bucurie a adevărului de cei care sunt evanghelizaţi”.

Când îi invită pe ceilalţi să se alăture bisericii, adventiştii de ziua a şaptea ar trebuie să fie respectuoşi faţă de celelalte biserici. C. Mervyn Maxwell (1925–1999) declara: „Când adventiştii invită un prieten să îşi părăsească denominaţiunea şi să devină adventist de ziua a şaptea, ei nu se aşteaptă ca acesta să renunţe la tot ce ştie ca metodist, baptist, prezbiterian sau catolic. Nici pe departe! El ar trebui să preţuiască şi mai mult în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea fiecare fărâmă frumoasă a adevărului pe care a aflat-o despre Isus în fosta lui biserică, adăugând la lucrurile glorioase pe care le ştia deja marele adevăr descoperit de adventiştii de ziua a şaptea.

„Când un adventist spune că are «adevărul», nu se laudă. Nu este adevărul său. Este adevărul lui Dumnezeu, adevăr pe care Dumnezeu l-a descoperit nu pentru a-şi satisface curiozitatea, ci pentru a-l răspândi oriunde şi tuturor celor care ascultă, oricărui om pentru care Hristos Și-a dat viaţa şi pentru care El trăieşte pentru a-l salva” (Tell It to the World, pp. 113–114).

Unii oameni pun accentul pe libertatea religioasă până acolo încât subminează marea trimitere a lui Hristos (Matei 28:18-20). Alţii accentuează prozelitismul până în punctul în care oamenii nu mai pot hotărî pentru ei înşişi. Noi ar trebui să predicăm Evanghelia cu aceeaşi convingere şi motivație cu care predica Pavel, dar întotdeauna permiţându-le oamenilor să decidă pentru ei.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro