Exodul 24

Studiu majori 2 ianuarie 2019

Exodul 24

1. Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ.
2. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.”
3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”
4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
5. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire.
6. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
7. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”
8. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel.
10. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.
11. El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut.
12. Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.”
13. Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
14. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”
15. Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.
16. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
17. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.
18. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Post-ul Exodul 24 apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro