Experienţe plăcute

Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. – Eclesiastul 5:18
O convingere adânc înrădăcinată la anumiţi oameni religioşi este că noi, credincioşii, trebuie să trăim într-o lume a durerii şi nu ar trebui niciodată să avem parte de vreo plăcere. Totuşi Biblia foloseşte de zeci, chiar de sute de ori cuvinte precum „bucurie”, „desfătare”, „veselie”. Cartea Eclesiastul încurajează de mai multe ori întrebuinţarea cu bucurie în mod corespunzător a hranei, a băuturii şi a rezultatelor muncii omului, aşa cum spune şi versetul de astăzi.
Sistemul limbic este situat la cel mai profund nivel al creierului nostru. El este un set de structuri foarte importante cum ar fi: talamusul, amigdala, hipotalamusul şi hipocampul şi altele. Această parte a creierului joacă un rol fundamental în formarea memoriei, care tinde să fie întărită prin experienţe emoţionale pozitive sau negative. Această zonă gestionează frica şi agresivitatea, fiind în acelaşi timp centrul plăcerii şi al stării de bine – aspecte esenţiale ale vieţii umane. Dumnezeu a creat multe trăiri plăcute şi savuroase de care să se bucure creaturile Sale între limitele conştiinţei, ale raţiunii şi ale ordinii cereşti. Deşi este adevărat că suntem chemaţi la suferinţă în această lume atinsă de păcat, trebuie să ne aducem aminte că aceste suferinţe pot fi diminuate prin mecanisme rezonabile oferite de Dumnezeu.
Din nefericire, acest centru al plăcerii ne poate influenţa pregnant comportamentul, aşa cum se întâmplă în cazul dependenţelor. Toate – fie dependenţele chimice, fie cele psihologice – urmează acelaşi proces. Încep de obicei la presiunea socială şi oferă o plăcere de moment. Toate adicţiile urmează aceiaşi paşi: obicei, toleranţă, obsesie, manie şi sindrom de sevraj. În cele din urmă, când devine conştient de situaţia dificilă în care se află şi doreşte să scape, dependentul îşi dă seama că nu poate şi are repetate căderi. Are nevoie de ajutor din afară pentru a fi capabil să se întoarcă la normal şi doar foarte puţini pot reveni fără ajutor. Cei care vor să se elibereze din aceste legături trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil, iar Dumnezeu va face restul. Scripturile ne asigură că „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) şi El este singurul care ne poate aduce soluţia sigură.