Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe! Şi aruncaţi asupra lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:6-7)
Momentul întâlnirii dintre Domnul Hristos şi femeia canaanită reprezintă singura ocazie menţionată în evanghelii când Mântuitorul a părăsit spaţiul clasic consacrat misiunii Sale, Palestina, pentru a merge în teritoriu străin.
Domnul Hristos venise în ţinutul Tirului şi al Sidonului, părăsind nordul Galileei unde iudeii veniseră tocmai de la Ierusalim pentru a-L prinde cu vorba. Aici nu L-ar fi urmat niciodată, aşa cum nu aveau să-L urmeze nici în odaia de judecată a lui Pilat, ca nu cumva să se spurce. De fapt nimeni, în afară de ucenici, nu-L urmase. Însă în mijlocul acestei pustietăţi spirituale, cineva îşi face apariţia perturbând, aparent, liniştea pe care Domnul Hristos o căutase împreună cu ucenicii Săi.
Cunoscându-şi prea bine nevoia, fiica fiindu-i „muncită rău de un drac”, dar mai mult, cunoscând pe Cine avea în faţa ei, aşa cum doar câţiva o fac pe paginile Evangheliei, femeia I se adresează în trei rânduri lui Isus, mai întâi cu apelativul „Fiul lui David”, iar mai apoi, de două ori, cu „Doamne”. Ceea ce duce însă la exclamaţia: „O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se cum voieşti” este credința puternică a femeii că Domnul poate să-i împlinească nevoia, strălucind prin perseverenţa în a face orice pentru a-L convinge.
În locul oricărei concluzii, te invit să citeşti paragraful de mai jos, care să-ţi fie călăuză astăzi:
„Aici Hristos întâlneşte pe cineva dintr-un neam nefericit şi dispreţuit, care nu fusese favorizat de lumina Cuvântului lui Dumnezeu; totuşi ea se supune îndată influenţei divine a lui Hristos şi are credinţă în puterea Lui de a-i da ajutorul cerut. Ea se roagă pentru firimiturile care cad de la masa Stăpânului. Dacă poate să aibă privilegiile unui câine, e bucuroasă să fie privită ca un câine. Ea n-are prejudecăţi religioase sau naţionale, nici mândrie care să-i influenţeze conduita şi Îl recunoaşte îndată pe Isus ca Mântuitor şi ca fiind în stare să împlinească tot ceea ce ea cere de la El.” (Hristos, Lumina lumii, p. 401, orig.)
Mihai Liviu Papadopol, pastor, Conferinţa Muntenia