Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. – Isaia 43:2
După ce ne-am căsătorit, soţul meu şi cu mine am fost angajaţi de Mountain Provinces Mission din nordul Filipinelor. Conducând departamentul de Sănătate şi temperanţă, eram parte a planului anual de misiune medicală şi de evanghelizare. Una dintre aceste călătorii medicale misionare ne-a dus pe teritoriul unor triburi. O fostă colegă se întorsese în căminul ei din interiorul tribului, ca asistentă de sănătate publică. Pasiunea ei pentru schimbarea pozitivă din vieţile oamenilor a fost imboldul interesului ei de a se întoarce în comunitatea natală. Majoritatea oamenilor din comunitatea aceea rămăseseră canibali, deşi copiii lor beneficiau de educaţie. Echipa medicală de la două spitale ale bisericii şi echipa misionară au călătorit până la această comunitate tribală în care trăia colega mea. În echipa noastră era şi un student rezident la medicină, Itsuo. Prietena mea ne-a găzduit într-o biserică mică a unei denominaţiuni locale – singurul loc în care exista un vas de toaletă. Noi, fetele, ne-am înghesuit într-o cameră, iar bărbaţii din echipă, în alta. Afară se puteau auzi sunetele pe care le făceau oamenii care tăiau beţe. Ne era frică. Apoi, directorul medical a trebuit spitalizat din cauza unor dureri abdominale. Cu toţii aveam impresia că localnicii se pregăteau să ne omoare. Am îngenuncheat toţi şi am început să ne rugăm, amintindu-ne că localnicii erau canibali!
La ora două noaptea, ne-a fost adusă o femeie care era la prima naştere, într-un travaliu greu. Itsuo, o asistentă şi cu mine am pus-o pe o masă. Itsuo evalua poziţia copilului, când a observat că o parte din scrot ieşise afară. Acest lucru indica faptul că fătul ieşea cu fundul. Am pregătit toate materialele pe care le aveam pentru naştere, crezând că Dumnezeu ne va ajuta şi rugându-ne împreună ca El să intervină. O oră mai târziu, copilul s-a născut fără complicaţii. Era băiat! Epuizată, dar fericită, femeia i-a pus băiatului numele Itsuo. Vestea s-a răspândit repede prin sat, făcându-ne să fim bine văzuţi de localnici.
Minunată este fortăreaţa pe care Dumnezeu o clădeşte în jurul nostru prin rugăciune. El este locul nostru de scăpare. El a făcut prieteni din foştii noştri duşmani. Faptul că am rămas în fortăreaţa lui Dumnezeu a unit inimile localnicilor cu ale mesagerilor Evangheliei lui Hristos. Rămâi în acea fortăreaţă astăzi şi trăieşte puterea lui Dumnezeu în viaţa ta.
Edna Bacate-Domingo