Gratuit

Devoțional zilnic 28 martie 2018

Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. – loan 8:36

Îmi place tot ce e gratuit. Aerul pe care îl respirăm este gratuit. Rugăciunea este I gratuită. Sunt şi site-uri care prezintă lucruri care sunt gratuite (şi, da, am sunat la diferite persoane şi m-am dus să iau diferite lucruri pentru că pur şi simplu erau gratuite – spre supărarea soţului meu, în multe cazuri). Acum ceva vreme, o celebritate oferea gratuit produse din pui în cadrul unui show de televiziune. Cineva mi-a spus de acest lucru, precum şi cum să printez de pe internet un cupon valabil. Deşi sunt vegetariană, voiam să beneficiez de ofertă – pentru că era gratuită.

Ca argument, aveam ideea că puteam da altcuiva mâncarea şi să scutesc respectiva persoană de costurile unei mese. Tata nu e vegetarian, aşa că am sunat-o pe mama şi am stabilit o zi în care îi puteam aduce o masă gratis. Când am intrat cu maşina în parcarea de la KFC, am observat o femeie. Când am ieşit din maşină, ea a alergat de-a lungul parcării, a ajuns lângă mine şi a început să ţipe:

– Vreau să-mi iei ceva de mâncare! Mi-e foame şi nu am ce mânca!

A continuat să ţipe şi când am început să mă îndrept spre intrare. Prima mea reacţie a fost să o ignor, fiindcă ţipa. Când am ajuns la uşă, ea s-a întors la intrarea in parcare şi s-a aşezat din nou unde o găsisem. Eu m-am îndreptat spre casă, am înmânat cuponul şi m-am uitat peste meniu. Apoi mi-am dat seama: tocmai trecusem pe lângă un moment trimis de Dumnezeu. M-am întors la uşă, am observat aspectul respingător al femeii şi am întrebat-o:

– Încă ţi-e foame? Nu vrei să vii până aici?

Ea a intrat cu mine, a arătat spre meniu şi a zis:

– Comandă ce îţi place ţie!

Casierul arăta puţin nedumerit, fiindcă femeia era evident neîngrijită. Oare la început îi rugase frumos pe oameni să o ajute? Apoi, fiindcă atât de mulţi o ignoraseră, ajunsese să ţipe de disperare? Nu ştiu.

Dumnezeu i-a dat o masă gratuită, dar nu şi mie, fiindcă încă trebuia să mă ţin de cuvânt şi să îi ofer o masă tatălui meu. Dacă a meritat acest cost suplimentar? Bineînţeles că da. Şi aş mai face încă o dată la fel, dacă mi s-ar da ocazia.

Isus oferă daruri – gratuite – tuturor, întotdeauna, inclusiv darul vieţii veşnice. De fapt, Isus însuşi a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.”

Iată un dar pe care nu ne permitem să Îl refuzăm!

Diane Pestes

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro