Omul lui Dumnezeu și-a pironit privirea asupra lui Hazael și s-a uitat țintă la el multă vreme; apoi a plâns. (2 Împărați 8:11)
Scena descrisă în textul de azi este una dintre cele mai tulburătoare scene relatate în Biblie. Venit la Damasc să împlinească misiunea lui Ilie (1 Împărați 19:15), Elisei este întâmpinat de Hazael, trimisul regelui Ben-Hadad al II-lea. Adică exact omul pe care, de fapt, îl căuta. După ce îi răspunde la întrebarea stăpânului său, Elisei îl privește în ochi atât de insistent, încât Hazael se tulbură (cele mai multe traduceri redau textul: „Și-a fixat privirea insistent asupra lui, până când [Hazael] s-a rușinat”). Ce privire trebuie să fi fost aceea! O privire care i-a pătruns lui Hazael până în suflet, văzându-i caracterul violent, ambițiile ascunse și cruzimile pe care avea să le nască. În această privire pătrunzătoare poate fi înțeles chiar numele lui Hazael („Domnul a văzut”). Apropo, cum te-ai simți în fața unei priviri străpungătoare, care îți citește caracterul, ambițiile, faptele?
Cum se întâmplă de obicei în asemenea situații stânjenitoare, cel vizat – aici, Hazael – încearcă să abată atenția de la sine la celălalt, întrebându-l pe profet de ce plânge. Probabil că, la data întâlnirii cu Elisei, el deja complota la înlăturarea stăpânului său bolnav, iar întrebarea sa pare menită să-i ascundă intențiile. Răspunsul lui Elisei, în care îi descrie cruzimile pe care avea să le facă împotriva lui Israel, îl uimește și-l face să exclame: „Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri așa de mari?” (v. 13). Am fi tentați să credem că acestea sunt cuvinte de umilință, dar ne-am înșela. De fapt, lui Hazael îi strălucesc ochii de încântare, cerând mai multe lămuriri pentru ceea ce își dorea, dar i se părea greu de realizat: „Cum ar putea robul tău – un simplu câine – să facă asemenea isprăvi?” (NIV) sau „Cum ar putea un nimeni ca mine să realizeze vreodată lucruri atât de mărețe?” (NLT).
Aceasta este atitudinea omului care, în loc să se îngrozească de ceea ce i se descoperă despre sine, se întreabă cum ar putea avea poziția sau autoritatea de a face grozăviile respective; în loc să regrete și să se pocăiască, își dorește să știe cum ar fi posibil!
Doamne, Tu, care vezi ce este în inima fiecărui om, privește și în inima mea și arată-mi ce este în ea! Apoi ajută-mă să mă pocăiesc de faptele pe care nu le-am făcut, dar pe care le-așface cu siguranță, dacă Tu nu m-ai păzi! Amin!
Florian Ristea, pastor, Uniunea de Conferințe