Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul. (Ioan 15:1)
Aceia care îl vor urma pe Hristos trebuie să creadă în El. Ei trebuie să-şi deschidă inima, ca să-L primească ca oaspete permanent. Trebuie să rămână în Hristos, după cum mlădiţa rămâne în viţa-de-vie. Există o unitate vitală, formată între butuc şi ramuri (mlădiţe), şi ele aduc acelaşi fel de roade. Astfel, Dumnezeu va lucra prin oameni, care se vor uni cu Hristos Isus. Aceia care au încredere deplină în Hristos vor avea, asemenea lui Enoh, un simţământ statornic al prezenţei lui Dumnezeu. De ce oare mulţi nu se simt în siguranţă? De ce simt că sunt orfani? Aceasta se întâmplă pentru că ei nu-şi cultivă încrederea în asigurarea preţioasă că Domnul Isus Hristos este purtătorul păcatelor lor. În folosul acelora care au călcat legea, Isus a luat asupra Sa natura omenească şi a devenit asemenea nouă, pentru ca noi să avem pacea şi asigurarea veşnică. Noi avem un Apărător în ceruri şi toţi aceia care îl primesc ca Mântuitor al lor personal nu sunt lăsaţi orfani, ca să poarte blestemul păcatelor lor.
Noi trebuie să cultivăm zilnic credinţa, să privim la El, Marele-Preot milos şi credincios, care a preluat cazul nostru, căci, „prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” „Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 2:18; 4:15). Chiar acum, în ceruri, El este afectat de suferinţele noastre şi, ca un Mântuitor viu, ca un Mijlocitor interesat. El face mijlocire pentru noi.
Noi trebuie să exercităm în fiecare zi credinţa; şi credinţa aceasta trebuie să sporească zilnic, pe măsură ce o punem la lucru şi ne dăm seama că El nu numai că ne-a răscumpărat, ci ne-a iubit şi ne-a spălat de păcat în propriul Său sânge şi ne-a făcut regi şi preoţi ai lui Dumnezeu Tatăl. (The Youth’s Instructor, 18 octombrie 1894)