Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:21)
Domnul Hristos ne-a lăsat un exemplu desăvârşit, fără de păcat. Urmaşii Săi trebuie să calce pe urmele paşilor Săi. Dacă nu sunt transformaţi în caracter, ei nu vor putea niciodată să locuiască cu El în împărăţia Sa. Domnul Hristos a murit ca să-i înalţe şi să-i înnobileze, iar aceia care au tendinţe ereditare spre ceea ce este rău nu pot locui împreună cu El. El a suferit tot ce este posibil pentru fiinţa umană să sufere şi să îndure, pentru ca noi să putem trece în mod biruitor prin toate ispitele pe care Satana le poate inventa pentru a distruge credinţa noastră.
În Hristos este nădejdea noastră. Dumnezeu are pentru poporul Său biruinţe zilnice. (…) Prin darurile Sale cereşti. Domnul a luat ample măsuri pentru poporul Său. Un părinte pământesc nu-i poate da copilului său un caracter sfânt. El nu-i poate transfera copilului său caracterul. Numai Dumnezeu ne poate schimba. Hristos a suflat asupra ucenicilor Săi şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt.” Acesta este marele dar al Cerului. Domnul Hristos le-a împărţit prin Duhul propria Sa sfinţenie. El i-a umplut cu puterea Sa, pentru ca ei să poată câştiga suflete pentru Evanghelie. De aici înainte, Hristos avea să trăiască prin capacităţile lor şi să vorbească prin cuvintele lor. Ei aveau privilegiul să cunoască faptul că, de atunci înainte, El şi ei aveau să fie una. Ei aveau să nutrească principiile Lui şi să fie controlaţi de Duhul Său. Nicidecum nu mai trebuiau să-şi urmeze propriile căi, să rostească propriile cuvinte. Cuvintele pe care le rosteau trebuiau să pornească dintr-o inimă sfinţită şi să vină de pe buze sfinţite. Ei nu mai trebuiau să trăiască propria viaţă egoistă; Hristos trebuia să locuiască în ei. (…) El urma să le dea slava pe care o avea de la Tatăl, pentru ca El şi ei să fie una în Dumnezeu. (General Conference Bulletin, 1 octombrie 1899)
Tinerii trebuie să-şi dea seama că a fi una cu Hristos este cea mai mare onoare pe care ei o pot atinge. (…) Consacră-I Domnului tot ce este al tău – trup şi suflet. Supune orice putere pe care o ai controlului Duhului Sfânt. (Review and Herald, 9 mai 1899)