Iertat

Devoțional zilnice 10 iulie 2018

Tabăra Magistrala, Padina, Munții Bucegi, 1.500 m altitudine, anul 2015.
După prima zi de tabără, în care copiii au sosit, au montat corturile, s-au jucat, abia așteptam momentul stingerii ca să mă pregătesc de culcare și să-mi stabilesc prioritățile pentru a doua zi.

Am plecat în grabă să-mi culc fetele Delia, în vârstă de peste 6 ani și Simina de 5 ani.

M-am gândit ca, fiind prima noapte la o asemenea înălțime, să le culc în mașină.

M-am retras în cort mulțumit de faptul că tabăra a decurs bine, iar fetele mele sunt în siguranță în mașină.

Dimineață m-am trezit înghețat bocnă cum se spune, deși dormisem într-un sac de iarnă. Deși era luna august, când am ieșit din cort, afară era … brumă. Termometrul arăta -2°C! M-am întrebat cum percep copiii frigul, ținând cont că, de unde veniseră cu o zi înainte, era caniculă.

Plantonul mi-a comunicat faptul că ursul n-a venit în tabără, dar, că de la mașina în care au dormit fetele, s-a auzit toată noaptea un piuit care s-a repetat regulat din 5 în 5 minut!

Am descoperit ulterior, că termometrul pus in mașină era setat să dea alarma atunci când temperatura scade sub 2°C.

Am ajuns la mașină și am realizat că fetele dormiseră cu geamul deschis și pentru că, în primele minute se încălziseră în saci, au dormit dezvelite.

Fetele m-au dojenit și mi-au spus să nu mai dorm nicodată fără ele în tabără!

Mi-am spus întristat, în gând:

– Ce părinte iresponsabil sunt!

Deși pentru ele noaptea aceea a fost un șoc, activitățile din tabără au făcut uitată experiența și, ca o dovada, Delia și Siminia vin bucuroase în fiecare vară în taberele explo.

Poate că astăzi cineva nu te va saluta sau nu îți va acorda atenția cuvenită sau te vei considera lezat în vreun fel. Haide mai întâi să învățăm iertarea, pentru că nu știm cu adevărat povestea celuilalt.

„Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.” Matei 6:14

Ovidiu Pascu, Director Exploratori, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro