Înfruntând munții de temeri

Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. (Iacov 1:5)
Recent m-a cuprins teama dintr-un motiv absurd. După o pauză de șapte ani reveneam în câmpul muncii cu normă întreagă, predând limba engleză la un colegiu; dar nu ideea de a preda îmi cauza teamă. Ci tehnologia. Cele mai înfricoșătoare momente ale mele din acel semestru au fost cauzate de nevoia de a crea documente Google și semnături electronice, încercarea de a micșora și scana documente foto. Sinceră să fiu, acestea și alte sarcini computerizate, aparent simple, m-au făcut să îmi dea lacrimile. De ce?
Suficient să vă spun că pentru mine tehnologia este unul din acei „munți de temeri” pe care îi avem cu toții. Acești munți chiar pot fi trecuți…, dar noi cedăm în fața temerilor și astfel rămânem blocați. În loc să cerem pur și simplu ajutorul cuiva sau să cercetăm puțin lucrurile, noi lăsăm mâinile în jos disperați, plângem și decretăm: „Eu nu voi putea urca acest «munte» niciodată!” Ah, câtă risipă de energie!
În trecut am risipit atât de multă energie pe care aș fi putut să o folosesc pentru a face tot câte un pas, dar în schimb am folosit acea energie pentru a mă plânge. Deși uneori muntele este cu adevărat un munte și uneori „un plâns bun” sau o sesiune de terapie (chiar mai multe) este necesară, în general există căi mai bune de a ne folosi energia decât să plângem și să scrâșnim din dinți. (În acest punct aș vrea să fac distincție între munți „mari” și „mici” (sau traume). Experiența mea cu depresia și cauzele ei a fost un munte mare… și a fost nevoie de ani pentru a mă vindeca. „Muntele tehnologiei” este cu mult mai mic și va fi mai ușor de vindecat.)
Prima, și cea mai importantă, este rugăciunea. Când suntem paralizați de teamă, Dumnezeu întotdeauna este o audiență adecvată și a striga către El este întotdeauna un bun prim răspuns. O a doua utilizare a energie ar fi cercetarea. În ultimul an am observat elevi care scriau lucrări de cercetare și am văzut cum s-au transformat din a pune întrebări la care nu știau deloc răspunsul la a fi foarte informați. Cercetarea nu este doar o aptitudine necesară la universitate, este o aptitudine pentru viață. Într-o seară, încercând să înțeleg cum aș putea să mă pun la zi rapid cu formatul APA, soțul meu mi-a sugerat: „De ce nu cauți pe YouTube?” Genial! Așa am și făcut.
Indiferent care ar fi munții noștri de temeri, a ști pe cine să întrebi face cât jumătate din luptă. Putem începe prin a-I cere lui Dumnezeu înțelepciune și Îi mai putem cere să ne călăuzească spre persoanele sau informația potrivită. A doua jumătate a luptei este să pui în practică ce ai descoperit. Care este un prim pas pe care îl poți face astăzi pentru a escalada propriii munți de temeri?
Lindsey Gendke