Îngroapă mortul!

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!” – Romani 4:7
În mitologia greacă, Polinice, Eteocle, Ismena şi Antigona erau copiii rezultaţi din căsătoria incestuoasă dintre Oedip, regele Tebei, şi Iocasta, mama lui. Când a murit Oedip, se spune că Polinice şi Eteocle s-au certat pentru tron şi au ajuns până la urmă să moară amândoi. Când unchiul lor Creon, fratele Iocastei, s-a proclamat rege, a decretat ca Eteocle să fie înmormântat cu onoruri, iar trupul lui Polinice să fie lăsat pradă păsărilor cerului, ca pedeapsă pentru trădarea regatului şi lupta împotriva patriei sale. Dar Antigona nu l-a ascultat pe Creon şi l-a înmormântat pe fratele ei onorabil. În drama Furioasa Antigona, scrisă de Griselda Gambaro, personajul principal afirmă: „Nu, eu vreau să-l înmormântez pe Polinice. Eu vreau «întotdeauna» să-l înmormântez pe Polinice. Chiar dacă aş trăi o mie de vieţi şi el ar muri de o mie de ori.”
La fel cum a avut Antigona milă de fratele ei şi i-a înmormântat trupul, Scripturile ne spun că Dumnezeu are milă de noi şi îngroapă viaţa noastră din trecut, în mod deosebit ne aruncă păcatele în fundul mării uitării (Mica 7:19). „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos am fost botezaţi în moartea Lui? (…) Pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:3,4). Botezul prin scufundare reprezintă moartea vieţii celei vechi, cu dorinţe rele, mânie, răutate, blasfemie, patimi necurate, zgârcenie, minciună şi desfrânare (Coloseni 3:5-9). În acelaşi timp, botezul reprezintă naşterea unei noi vieţi, cu bunătate, umilinţă, milă, răbdare, blândeţe şi dragoste (v. 12-14).
Totuşi mulţi au memoria hărţuită de amintirea păcatelor lor şi suferă deoarece cară după ei cadavrul înmormântat deja de Hristos. Sunt conştienţi că El îi poate ierta, dar se comportă de parcă ar fi mai buni decât Dumnezeu şi nu se pot ierta pe ei înşişi. Ellen White a scris foarte inspirat: „Limbajul sufletului ar trebui să fie acela al bucuriei şi recunoştinţei. Iar, dacă unii au capitole întunecoase în viaţa lor, să şi le îngroape! Istoria aceea să nu fie ţinută vie prin repetare. Cultivaţi numai acele gânduri şi acele sentimente care produc mulţumire şi laudă” (In Heavenly Places, p. 36).
Există păcate ale trecutului care îţi invadează mintea şi te supără? Dacă le-ai mărturisit şi dacă te-ai botezat, le-ai făcut deja o înmormântare onorabilă. Dacă tot revin de o mie de ori, de o mie de ori înmormântează-le la loc! Priveşte la Dumnezeu, care te iubeşte în aşa fel încât îţi îngroapă şi îţi uită greşelile, pentru ca tu să te poţi umple de bucurie (Evrei 10:17)!