La sosirea în Ierusalim, Pavel a fost primit cu bucurie de credincioşii apropiaţi lui Mnason, un ucenic la care urma să fie găzduit (Faptele 21:16,17).
Apoi, vedem că Iacov şi prezbiterii din Ierusalim şi-au exprimat îngrijorarea legată de reputaţia lui printre credincioşii iudei locali, plini de zel pentru legea mozaică. Ajunsese la ei vestea că el îi învăţa pe convertiţii iudei din diaspora „să se lepede de Moise” şi că îi îndemna „să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile” (vers. 21:18-22).
Lucrurile acestea nu erau adevărate, desigur. Ce îi învăţa el de fapt era că, în ce priveşte mântuirea, nu avea nicio importanţă dacă erai circumcis sau necircumcis, întrucât şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţa în Isus (Romani 2:28,29; Galateni 5:6; Coloseni 3:11). Aceasta nu însemna că îi încuraja pe iudei să nesocotească cerinţele Torei. Ascultarea nu este sinonimă cu legalismul, cum lasă să se înţeleagă unii.
1. Ce l-au sfătuit conducătorii pe Pavel să facă pentru a demonstra că era iudeu credincios?
Faptele 21:23-26
23. Deci fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi care au făcut o juruinţă.
24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuie tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea.
25. Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţat şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
Pavel a fost sfătuit să facă ceva tipic iudaic, demonstrând astfel falsitatea zvonurilor despre el: să susţină cu bani patru credincioşi iudei ca să facă jurământul nazireatului, un act special de consacrare faţă de Dumnezeu.
Din nefericire, Pavel a acceptat sfatul. Nici eroii, inclusiv cei din Biblie, nu sunt desăvârşiţi, după cum arată viaţa lui Avraam, a lui Moise, a lui Petru şi a altora. S-ar putea aduce argumentul că Pavel ar fi urmat aici principiul său de a fi iudeu cu iudeii (1 Corinteni 9:19-23) sau că el însuşi făcuse anterior un fel de jurământ (Faptele 18:18). În cazul acesta a fost totuşi vorba despre un compromis, fiindcă a lăsat să se înţeleagă că ar fi aprobat motivaţiile legaliste din spatele recomandării. Prin atitudinea aceasta, el a transmis exact ideea pe care încercase să o combată ferm: aceea că ar fi existat două Evanghelii, una pentru neamuri, a mântuirii prin credinţă, şi alta pentru evrei, a mântuirii prin fapte. „El (Pavel) nu era autorizat de Dumnezeu să cedeze atât cât îi cereau ei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 298
Cum să ne ferim de această greşeală în încercările noastre de a fi convingători?
Post-ul Întâlnirea cu conducătorii de la Ierusalim apare prima dată în Studiu Biblic.