Iată ca au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2)
Sfânta Scriptură nu dă prea multe informaţii despre originea şi ocupaţia acestor bărbaţi care au venit să se închine Mântuitorului lumii. Dar căutarea insistentă a Împăratului de curând născut al iudeilor în circumstanţele descrise de evanghelistul Matei ne uimeşte pe noi, cei care credem că Dumnezeu este atât de aproape de noi, şi totuşi nu-L căutăm pentru închinare zilnică.
Aceşti magi nu făceau parte din neamul iudeilor, ei nu au fost instruiţi în sinagogi şi nu aveau acces la toată informaţia profeţiilor exacte despre venirea lui Mesia. Totuşi au un interes profund pentru scrierile evreilor şi pornesc într-o călătorie lungă şi destul de periculoasă, fiind îndrumaţi de fenomenul supranatural, steaua, şi de scrierile sacre. În călătoria lor de câteva zile, sau poate săptămâni, unica lor temă de discuţie era Împăratul. O bucurie nespus de mare îi cuprindea când își imaginau oraşul Ierusalim, cuprins de sărbătoarea de bun venit a Prinţului aşteptat de secole. Ei îşi închipuiau că oraşul este plin cu pelerini din naţiunea iudaică, oameni veniţi din toată lumea, soldaţi care asigurau paza palatului unde, în cea mai festivă sală, stătea înfăşat în mătase Pruncul de origine divină. Probabil suite de preoţi şi leviţi asigurau solemnitatea serviciilor consacrate evenimentului sublim, iar oameni de rând făcând cozi pentru a privi frumuseţea evenimentului organizat. Dar nu a fost deloc aşa. Când au intrat în cetate, au văzut nepăsare şi indiferenţă. Au întrebat despre marele eveniment şi s-au mirat că întrebările lor stârneau doar dispreţ.
Acum, credinţa lor este zguduită. Oare nu se înşelaseră? Oare chiar au văzut steaua? Aşteptările lor au fost mari, dar simplitatea şi umilinţa părinţilor lui Isus şi anturajul simplu al staulului nu i-au putut opri de la închinare. „Sub înfăţişarea umilă a lui Isus, au recunoscut prezenţa Divinităţii. Şi-au predat inimile înaintea Lui, ca fiind Mântuitorul lor… Ce credinţă aveau aceştia!” (Hristos, Lumina lumii, p. 37)
Conduşi de credinţă, Doamne, ajută-ne să ne închinăm Ţie indiferent de circumstanţele protivnice în care ne găsim!
Ilie Vâlcu, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord