Într-o situație jenantă

În timp ce se urca în copac, bărbatul și-a mototolit și murdărit costumul elegant, care până atunci nu avea nicio pată. Și-a prins pantalonii într-o ramură mai ascuțită și i-a rupt. Mormăind ceva destul de tare și transpirând pe sub sacou, s-a așezat pe o creangă, care s-a îndoit sub greutatea lui. Oamenii de pe pământ au izbucnit în râs când l-au recunoscut pe bărbat.
Oamenii? Prietenii tăi. Tipul care se urcase în copac? Tatăl tău încercând să prindă cu camera lui video un cadru mai bun de la primul tău meci de fotbal din acel sezon.
De ce tatăl tău – sau mama ta sau oricine altcineva – ar face lucrul acesta? Pentru că vrea să te vadă și să se laude cu tine oricui ar dori să vadă acel filmuleț.
Citește Luca 19:1-10
De ce și-ar dori cineva atât de tare să Îl vadă pe Isus?
Zacheu s-a urcat într-un copac să Îl vadă pe Isus pentru că auzise că Isus îi iubea pe cei care nu erau iubiți – iar Zacheu nu era tocmai adorat de către masele de oameni. Era un vameș corupt, care își înșela compatrioții, ajutând inamicul care le ocupase țara, pe romani. Era alunecos, cel mai rău dintre cei mai răi.
Dar Isus a ales să ia cina cu el. De ce?
Isus a trecut pe lângă oamenii care stăteau pe pământ și râdeau de Zacheu – oameni care credeau că erau suficient de buni ca să merite prietenia lui Isus. Zacheu avea o nevoie și a arătat lucrul acesta cățărându-se în copac și punându-se într-o situație jenantă, pentru că știa că el chiar avea nevoie de Isus. Oamenii râdeau de sinceritatea lui, dar fiecare persoană din acea mulțime avea nevoie de Isus. Fiecare dintre ei ar fi trebuit să se cațăre într-un copac.
Pentru Dumnezeu ești special. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus, ca să trăiască, să moară și să învieze pentru tine. Și El vine acum. „Iată”, spune El, „Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Călătoria ta spirituală începe prin a fi ca Zacheu. Recunoaște că ai nevoie de Isus – fără să îți pese de cine te vede.
Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Luca 19:5,6

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro