Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53:11)
De câte ori nu v-aţi lăsat fascinaţi de îndrăzneala, profunzimea şi eleganţa scrierilor profetului Isaia? El este ales de Dumnezeu să dea lumii cea mai luminoasă carte de profeţie mesianică şi de aceea este supranumit „evanghelistul Vechiului Testament”. Numele său sonor, Yesayahu („Yahwé este mântuire” sau „Yahwé este sursa salvării”) exprimă foarte bine dispoziţia sa de a colabora cu Dumnezeu. Cartea lui poartă peceţile unui om cu o educaţie aleasă și este pe drept numit „Prinţul prorocilor”. Are o îndelungată activitate profetică în vremea împăraţilor Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, în anii 740–680 î.Hr. Isaia a fost cronicar (2 Cronici 26:22; 32:32), secretar regal, perceptor al lui Ezechia, poate chiar şi medic al curţii (2 Împăraţi 20:7) şi consilier de stat, având acces la curte chiar şi pe vremea nelegiuitului Ahaz. A trăit până la vârsta de 90 de ani, potrivit tradiţiei evreieşti care spune că a încheiat viaţa ca martir, sub domnia regelui Manase şi a fost tăiat în două cu fierăstrăul în trunchiul scorburos al unui copac, unde se ascunsese. Folosindu-se de evenimente selectate din istoria pe care el a trăit-o, Isaia şi-a propus să-L creioneze înaintea contemporanilor săi pe Dumnezeu în toată frumuseţea dreptăţii şi îndurării Lui. Isaia a vorbit în numele Dumnezeului care l-a trimis: „Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor” (Isaia 43:11). Isaia îmbină realităţi istorice din viitorul imediat (căderea Samariei) sau mai îndepărtat (întoarcerea din robia babiloniană) cu cele mesianice (Isaia 53) şi escatologice (Isaia 66). Deşi profetul se adresează unor realităţi istorice concrete, punctul focal al fiecărei profeţii rămâne Dumnezeu. Cartea Isaia străluceşte prin tema „Robul Meu”, care introduce primul dintre cele patru pasaje din Isaia, cunoscute sub numele de „Cântarea Robului Domnului” (Isaia 49:1-13; 50:4-11; 52:13 – 53:12; 61:1-3). Isaia a dorit să îndrepte privirea generaţiei lui şi a generaţiilor viitoare spre adevăratul Dumnezeu, ca să ne înduplece să acceptăm soluţia mântuirii Lui. Profetul ne arată gravitatea rănilor produse de păcat – „din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos” – şi ne spune că „El era străpuns pentru păcatele noastre”, ca prin rănile Lui să fim vindecaţi. Acceptaţi astăzi să renunţaţi la păcat şi să primiţi o mântuire atât de minunată?
Gabriel Alban, pastor, Conferinţa Moldova