„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu.” Fapte 3:19
Ce vine mai întâi: pocăinţa sau iertarea? Este oare pocăinţa o condiţie pentru a veni la Hristos? Oare trebuie mai întâi să ne întristăm îndeajuns pentru păcatele noastre pentru ca Dumnezeu să ne poată accepta? Probabil că adevărul cel mai important de înţeles în ce priveşte doctrina pocăinţei este că pocăinţa nu trebuie să devină o barieră între păcătos şi Hristos. Noi putem veni la El oricând aşa cum suntem, şi El ne va da darul pocăinţei.
Să notăm însă că pocăinţa vine înaintea iertării, sau a îndreptăţirii. În Fapte 5:31 ni se spune că „Dumnezeu L-a înălţat pe Isus ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatele”. Şi în Calea către Hristos, pagina 26 ni se spune: „Aici este punctul în care mulţi greşesc, şi prin aceasta pierd ajutorul pe care Hristos doreşte să li-l dea. Ei gândesc că nu pot veni la Hristos până când nu se pocăiesc mai întâi, şi că pocăinţa îi pregăteşte pentru iertarea păcatelor lor. Este adevărat că pocăinţa precede iertarea păcatelor, pentru că numai o inimă zdrobită va simţi nevoia de un Mântuitor. Dar oare trebuie păcătosul să aştepte până când s-a pocăit pentru a veni la Isus? Trebuie oare să facem din pocăinţă un obstacol între păcătos şi Mântuitor? Biblia nu învaţă că păcătosul trebuie să se pocăiască mai înainte de a urma învitaţia lui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.”
Aşadar ordinea desfăşurării evenimentelor este următoarea: noi mai întâi venim la Hristos, apoi primim darul pocăinţei, pe care trebuie să-l acceptăm. După aceasta suntem iertaţi. Sună aceasta oare ca o condiţie a iertării păcatelor noastre? Da, într-un fel ea este! Dar acest adevăr ne învaţă ceva minunat despre Dumnezeu. Isus şi dragostea Lui sunt descoperite aici într-un fel unic. Isus ne acceptă aşa cum suntem, şi tot El ne dă tot ceea ce este necesar pentru mântuire.
Isus deja ştie că nu avem în noi nici un merit ca să ne recomande înaintea Lui, şi de aceea El nu caută să aştepte ceva de felul acesta. Da, există condiţii pentru primirea binecuvântărilor mântuirii pe care El ne-o oferă, dar acestea nu sunt condiţii pe care noi putem să le împlinim. Aşadar când El vine la noi, oferindu-ne viaţă şi mântuire, El ne oferă, în acelaşi timp, în dar, toate premisele necesare mântuirii. El a făcut totul pentru ca niciunul dintre noi, cu excepţia acelora care refuză cu încăpăţânare harul Său, să nu trebuiască să sufere nereuşita în privinţa acceptării mântuirii ce ni se oferă.