„Şi ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat” 1 Ioan 3:5
Cineva a scris o carte despre cum să trăieşti o viaţă creştină biruitoare. Autorul este înregistrat pe copertă ca fiind „creştinul necunoscut”. Când am văzut cartea mă întrebam ce putea să-mi spună acea carte. Cum să trăieşti o viaţă creştină de biruinţă; sfaturi de la creştinul necunoscut. Cine a ajuns la viaţa de biruinţă? Oare poate oricine să ajungă acolo?
Când vorbim despre trăirea unei vieţi de biruinţă, nu vorbim despre biruirea unor păcate necunoscute. Acesta este domeniul lui Dumnezeu. Ce am putea noi să facem cu privire la un păcat despre care nici măcar nu suntem conştienţi? Nici nu mai vorbim despre ceea ce se va întâmpla cu firea păcătoasă. Indiferent ce trebuie să se întâmple cu natura noastră păcătoasă, aceasta este o problemă care trebuie rezolvată în totalitate de către Hristos. Singurul lucru despre care putem vorbi şi despre care putem fi conştienţi este cum să biruim păcatele cunoscute. Nu putem vorbi aici despre desăvârşirea absolută, ci pur şi simplu despre biruirea păcatelor cunoscute. Acest lucru este posibil, este necesar, şi constituie planul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre astăzi.
Poate oare păcatul să fie biruit? Răspunsul este da. O Persoană a realizat aceasta. Numele acelei persoane este Isus. Potrivit cu Evrei 4:15, El a fost ispitit în totul ca şi noi, dar fără păcat. 1 Petru 2:22: „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” În Ioan 16:33, Isus a zis despre Sine însuşi: „Eu am biruit lumea.” În 1 Ioan 3:5 ni se spune că „În El nu este păcat.” Dar în acelaşi verset ni se spune de asemenea că El a venit ca să ia păcatele noastre. Oare Isus a trăit o viaţă fără de păcat pentru că era Dumnezeu? Ori El a realizat aceasta prin puterea lui Dumnezeu unită cu firea Sa omenească în acelaşi fel în care putem şi noi birui?
Isus Şi-a trăit viaţa pe acest pământ ca om, nu ca Dumnezeu. El a fost născut Dumnezeu. Dar El nu a folosit această putere pentru a trăi viaţa Lui pe acest pământ. Când El a zis: „Eu nu fac nimic de la Mine însumi,” El de fapt ne spune că El este exemplul nostru. El a venit să ne arate cum să trăim o viaţă de dependenţă faţă de o altă putere. Puterea de care El S-a folosit pentru a trăi viaţa Lui desăvârşită a venit de sus, şi nu dinlăuntrul Lui.
Mie nu trebuie să mi se spună că nu am nici o putere în mine însumi dacă sunt despărţit de Hristos. Am fost înfrânt de prea multe ori. Dar dacă puterea Lui este la dispoziţia mea astăzi, atunci cred că este posibil să trăiesc aşa cum El a trăit, şi să fiu mai mult decât biruitor prin El care ne iubeşte.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
|