„Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată…” Daniel 2:44.
În vremea aceea, Nebucadneţar era conducătorul întregii lumi cunoscute. Probabil că el a fost foarte capabil de a putut realiza o astfel de performanță. Plimbându-se pe veranda palatului său şi privind grădinile suspendate, se felicita pe el însuşi pentru performanţa realizată. El avea aceiaşi problemă pe care a avut-o şi Lucifer. Problema eului personal. El nu a dat lui Dumnezeu credit, slavă şi cinste pentru cele realizate, ci mai degrabă a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu?” El era un parvenit şi parveniţilor le place întotdeauna să se laude cu realizările lor. Cu câţiva ani în urmă Dumnezeul cerurilor încercase să comunice cu acest împărat păgân, descoperindu-i că exista Cineva mai mare decât el.
Nebucadneţar avusese un vis. Dar el a uitat acel vis şi atunci intră pe scenă Daniel, căruia Dumnezeu îi descoperă visul lui Nebucadneţar. Împăratul îşi reaminteşte visul atunci când Daniel îl repetă şi Daniel îi dă şi interpretarea acestui vis. Lui Nebucadneţar i s-a arătat că el va fi capul de aur. Totuşi visul nu s-a terminat aici, dar lui Nebucadneţar nu i-a plăcut partea cu pieptul de aramă şi braţele de argint şi toate celelalte împărăţii care urmau. Aşa că el s-a hotărât să construiască un chip ca acela pe care l-a văzut în vis dar complet din aur. Vă reamintiţi restul povestirii. Dumnezeu i s-a descoperit încă o dată lui Nebucadneţar prin anii petrecuţi în sălbăticie. Dar mai mult decât de toate acestea eu sunt interesat de piatra despre care se vorbeşte în Daniel capitolul 2. Noi am petrecut şi petrecem adesea foarte mult timp studiind cele patru împărăţii, apoi celelalte zece împărăţii, dar nu am petrecut niciodată suficient timp pentru a studia pe adevăratul erou al acestei istorisiri, piatra dezlipită din munte fără ajutorul vreunei mâini.
Dacă ar fi să alegi, la ce te-ai hotărî între piatră şi aur? La prima vedere s-ar părea că aurul ar fi o alegere mai bună. Dar Dumnezeu vede lucrurile altfel decât le vedem noi. Piatra care a fost văzută dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini, reprezintă pe Isus. Tot aurul, argintul, arama şi lutul sunt eclipsate de această piatră. Toate aceste materiale, mai mult sau mai puţin preţioase s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie, vara. Le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit de ele. Împărăţiile acestei lumi iau fiinţă, se înalţă, stăpânesc pentru o vreme şi apoi pier. Toate lucrurile pe care omul le preţuieşte mai mult decât pe Dumnezeu se dovedesc în cele din urmă a fi lipsite de vreo valoare. „Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată şi care va dăinui veşnic.”