Iubirea bate frica (II)

„Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.” (Geneza 3:10)
Ascultă ediția audio aici.
Primul gust pe care l-a avut fructul oprit a fost frica…, frica și simțământul de gol lăuntric. De atunci și până astăzi, când un copil al lui Adam comite un păcat, gustă frica, iar golul din inimă i se mărește. Există ceva care poate vindeca o astfel de viață?
Mihaela, o tânără soție, a rămas însărcinată, dar la scurt timp, în urma unui examen medical de rutină, a primit vestea teribilă că este suspectă de cancer. Cancerul a fost descoperit în faza în care putea fi învins. Dar Mihaela trebuia să renunțe imediat la sarcină. Cei doi tineri părinți, Mihaela și soțul, au trecut prin furtuna vieții lor. Mihaela a decis: copilul va trăi. La opt luni de sarcină, Mihaela slăbise până la limita existenței. Copilul trebuia născut urgent, prin cezariană. După operație, cu ultimele forțe, mama a cerut să vadă copilul. Copilul i-a fost dat mamei – o fetiță sănătoasă. Apoi, la scurt timp, mama a adormit somnul de care se tem toți copiii lui Adam. Dar este ceva ce ne mișcă în astfel de povești autentice de viață: spiritul de sacrificiu.
Ce legătură are povestea asta cu istoria genezei? Ei bine, Adam a încercat să își acopere goliciunea cu frunze de smochin, însă golul a rămas, pentru că omul nu poate confecționa, inventa sau crea nimic care să îndepărteze frica sau golul existenței sale. Atunci, Dumnezeu a luat un miel, l-a înjunghiat și din pielea mielului a făcut haine pentru primii oameni. Actul acela în care omul era îmbrăcat în piele de miel inocent a devenit singurul gest salvator pentru umanitate. În realitate, sacrificiul lui Dumnezeu prin Isus Hristos este gloria care ne poate acoperi golul din suflet. În dragoste nu este frică pentru că iubirea o bate. E mai tare.
Doamne, umple-mi Tu viața cu iubirea Ta!
Provocare:
Ia-ți timp să stai prin credință în fața crucii și lasă-te îmbrăcat de Dumnezeu! Atunci vei înceta să mai fii gol.
Ovidiu Băluță
Conferința Oltenia