Ivit printre nori

Devoțional zilnice 7 iunie 2018

4

0

„Da, sunt” i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” – Marcu 14:62

Te-ai gândit vreodată la ziua în care împărăţia lui Dumnezeu Se va ivi printre nori? Ce zi măreaţă!

Am avut ocazia să-mi petrec vara în Atlanta (sau „Hotlanta” cum îi spun unii), Georgia. Programul meu obişnuit includea dimineaţa o plimbare de meditaţie şi rugăciune.

Într-o dimineaţă, temperatura răcoroasă, briza plăcută, peisajele şi sunetele naturii m-au înviorat.

Am urmărit îndelung veveriţele zvăpăiate, rouă de pe firele de iarbă şi verdele închis al copacilor care se înălţau către cer. Am observat că florile îşi deschideau petalele pentru a primi razele soarelui.

Apoi am văzut o scenă spectaculoasă: s-a ivit pe cer soarele de un galben-portocaliu intens, parcă împingând la o parte, pentru o secundă, copacii şi păsările ca să-şi facă loc! Am poposit ca să strâng în suflet frumuseţea acestei clipe şi ca să-mi imprim în memorie această imagine splendidă.

Răsăritul soarelui m-a trimis imediat cu gândul la ziua aceea extraordinară când Hristos Se va ivi printre nori ca să-Şi primească poporul, arătându-Se în slavă, vizibil pentru orice ochi.

Inima mea este copleşită când mă gândesc la ziua aceea minunată. Ce speranţă fericită este aceasta şi cum străluceşte ea în inimile noastre ca un soare!

Să ne bucurăm de frumuseţile de pe pământ în timp ce aşteptăm revenirea lui Hristos. Să facem fapte bune în timp ce ne pregătim inimile pentru întâlnirea cu Mântuitorul şi împăratul, Isus!

Vrei şi tu să fii acolo? Eu vreau. Să dea Domnul să ne vedem acolo şi, până atunci, să ne rugăm unele pentru altele ca să nu lipsească de acolo niciuna dintre noi!

Ella Clark-Tolliver

4

0

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro