Căpitanul roman a înţeles că Pavel nu constituia un pericol pentru imperiu, că tulburarea din templu era o dispută internă a iudeilor şi a cerut Sinedriului să preia cazul (Faptele 22:30;Faptele 23:29 ).
4. Cum și-a început Pavel cuvântul de apărare înaintea Sinedriului?
Faptele 23:1-5
1. Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”
2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
4. Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
5. Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”
Primele cuvinte pe care le-a rostit i-au adus o palmă peste gură, probabil din cauză că menţionarea Numelui lui Dumnezeu de către un întemniţat suna a blasfemie. Reacţia lui impulsivă ne ajută să ne formăm o idee despre ce temperament avea. Când l-a numit pe marele-preot „perete văruit” (vers. 3) a folosit probabil cuvintele din Matei 23:27 prin care Isus a condamnat ipocrizia fariseilor.
Matei 23:27
27. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.
5. De ce stratagemă ingenioasă s-a folosit Pavel pentru a stopa cercetările?
Faptele 23:6-10
6. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
7. Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.
8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?”
10. Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie.
Sinedriul era compus din saduchei şi din farisei, două grupări cu concepţii opuse în mai multe domenii, printre care şi în cel doctrinal. Saducheii, care includeau în canonul scripturistic doar primele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul), nu credeau în învierea morţilor (Matei 22:23-32).
Declaraţia lui Pavel (Faptele 23:6 ) nu a fost totuşi doar o strategie isteaţă menită a abate atenţia Sinedriului. Motivul judecării lui era întadevăr credinţa în înviere pentru că la baza convertirii şi activităţii sale ca apostol se afla întâlnirea pe drumul spre Damasc cu Domnul înviat (Faptele 24:20,21; Faptele 26:6-8). Nimic altceva nu putea explica schimbarea lui radicală. Dacă Isus nu înviase, atunci activitatea lui era inutilă, fapt de care era conştient şi el (1 Corinteni 15:14-17).
Pavel a petrecut noaptea următoare în cetăţuie şi a primit de la Domnul Însuşi următoarea încurajare: „Îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma” (Faptele 23:11 ). Cuvintele acestea trebuie să fi fost deosebit de preţioase pentru el în aceste împrejurări. Avea până la urmă să-şi vadă împlinită vechea dorinţă de a propovădui Evanghelia în Roma (Faptele 19:21 ; romani 1:13-15; romani 15:22-29).
Post-ul Înaintea Sinedriului apare prima dată în Studiu Biblic.