Joi, 31 mai – Falsa trinitate

ȘCOALA DE SABAT 31 mai 2018

Conceptul manifestării trinitare a lui Dumnezeu se regăseşte pretutindeni în Biblie. Cartea Apocalipsa ne vorbeşte însă, în capitolul 13, în contextul amăgirilor şi persecuţiei din timpul sfârşitului, şi despre o coaliţie între balaur, fiara ieşită din mare şi fiara ieşită din pământ, un fel de „falsă trinitate”.

5. Despre cine este vorba în Apocalipsa 12:17 şi 13:1,2?

Balaurul menţionat aici a fost interpretat ca fiind contrafacerea Tatălui, pentru că el deţine controlul. Tot el îi dă putere, stăpânire şi un scaun de domnie fiarei care se ridică din mare, interpretată ca o contrafacere a lui Hristos.

6. Care sunt caracteristicile fiarei ridicate din mare? Apocalipsa 13:2-5

Fiara îşi primeşte autoritatea de la balaur, aşa cum Isus a primit putere de la Tatăl (Matei 28:18); fiara ridicată din mare a primit o rană de moarte, care apoi s-a vindecat – trimitere la moartea şi învierea lui Isus. De asemenea, ea urma să exercite autoritate, adică „să-şi facă lucrarea” patruzeci şi două de luni, adică exact trei ani şi jumătate profetici (pe baza principiului an-zi), asemănare cu cei trei ani şi jumătate literali cât a lucrat Hristos pe pământ.

7. Cum este descrisă fiara care s-a ridicat din pământ? Vers. 11-17

Fiara aceasta promovează interesele fiarei ieşite din mare, Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Isus (Ioan 16:13,14). Duhul Sfânt a coborât sub forma unor „limbi ca de foc” (Faptele 2:3), fiara aceasta coboară foc din cer (Apocalipsa 13:13).

„La sfârşit, fiara ridicată din pământ realizează o falsă Cincizecime! Cu ce scop? Pentru a dovedi lumii că falsa trinitate este Dumnezeul adevărat.” (Jon Paulien, What the Bible Says About the End-Time, 1998, p. 111)

De ce alte amăgiri din timpul sfârşitului trebuie să fim conştienţi şi cum le putem recunoaşte ca atare?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *